MECT: Tot mai mulți românii cer extinderea programului de limbă, cultură și civilizație românească



Tot mai mulți români din Italia, Spania și Belgia au solicitat Ministerului Educației extinderea în cât mai multe comunități a programului de limbă, cultură și civilizație românească, a declarat, vineri, Corina Chertes, consilier personal al ministrului Educației.
Potrivit consilierului, programul poate fi extins numai dacă există un acord expres al comunității locale, pe lângă acordul bilateral între ministerele Educației din cele două țări.
Oficialul MECT a mai spus că programul va fi extins în anul școlar 2008-2009 în alte trei provincii din Italia și două din Spania și, pentru prima dată, în comunitatea franceză din Belgia, la cererea comuniăților din respectivele state. Este vorba despre comunitatea din Valencia și Aragon din Spania și Umbria, Toscana și Lombardia din Italia.
Potrivit datelor din 2006 ale autorităților din Italia și Spania, în cele două state erau aproape o sută de mii de copii de naționalitate română.
„Anul școlar 2007-2008 a fost unul pilot (pentru acest program – n.r.), dar de anul viitor vom vorbi despre proiect de sine stătător”, a adăugat consilerul ministrului.
Cursul de limbă, cultură și civilizație se bazează pe predarea Limbii Române, a Istoriei Românilor și a Geografiei României.
Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului a lansat, în aprilie, în dezbatere publică proiectul de metodologie privind selecția, încadrarea, monitorizarea și evaluarea personalului implicat în programul privind predarea cursului de Limbă, cultură și civilizație românească (LCCR) în Belgia, Italia și Spania, începând cu anul școlar 2008-2009.
Conform documentului, personalul didactic care a predat cursul în anul școlar 2007-2008 și care dorește continuarea activității și în anul școlar 2008-2009 va fi încadrat cu prioritate.
Selecția personalului care va preda cursul LCCR începând cu anul școlar 2008-2009 se realizează prin concurs doar pentru cei care nu au mai predat în anul școlar trecut. Concursul este organizat de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului și Institutul Limbii Române, în două etape: evaluare dosar și interviu.
Monitorizarea activității persoanelor care predau cursul LCCR se face periodic, cel puțin de două ori într-un an școlar, de către Comisia de Proiect. Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, prin Comisia de Proiect, organizează la începutul anului școlar o activitate de formare a persoanelor care predau cursul LCCR.