Duminica trecută a avut loc licitația pentru vânzarea drepturilor de televizare a partidelor de Liga a II-a pe următoarele trei sezoane, iar Federația Română de Fotbal, prin vocea directorului de comunicare Gabriel Berceanu, a anunțat că va face cunoscut numele câștigătorului până la sfârșitul săptămânii în curs.
Chiar dacă în prezent pe acest subiect subiect incertitudinea este totală, s-a făcut public că prima partidă pe care ar urma s-o transmită DigiSport 4, noul post ce va fi lansat de RCS astăzi, joi, pe 1 octombrie, e Rapid București – FC Academica Clinceni, din etapa a VI-a din Seria I a Ligii a II-a. Tocmai în această idee, partida a fost mutată joi, de la ora 19:00, în timp ce restul jocurilor sunt programate sâmbătă, de la ora 11:00.
„Am căzut de acord doar pentru confruntarea cu Academica Clinceni. Mai departe, așteptăm să se anunțe finalizarea negocierilor dintre FRF și televiziuni”, a declarat Valerii Moraru, patronul echipei din Giulești.
Trebuie precizat că Rapid București și U Cluj, două echipe cu un bazin mare de fani, au încercat inițial să-și valorifice drepturile TV individual, eventual pe mai mulți bani și au acceptat cu greu apoi să le cedeze la comun, făcând-o numai la presiunea exercitată de președintele FRF, Răzvan Burleanu.
Acum toată lumea așteaptă cu sufletul la gură să afle numele televiziunii câștigătoare și câți bani vor ieși din afacerea asta.
„Tot fotbalul românesc, nu doar echipele din eșalonul secund, o duce foarte greu în ultima perioadă, așa că privim banii din drepturile TV ca o sursă suplimentară de finanțare a activității sportive. Nu ne așteptăm la sume exorbitante, însă în acest moment orice ban care intră în fotbal este binevenit, pentru că sunt multe echipe care-și duc zilele de pe-o zi pe alta”, a declarat Dumitru Moldovan, președintele executiv al grupării Rapid Suceava.