Președintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, ieri, , că meciurile Farul Constanța – Dinamo și Steaua – Pandurii Târgu Jiu, din etapa a V-a a Ligii I, au fost amânate pentru 12 septembrie, dată când este programat un amical al naționalei României cu reprezentativa Germaniei.
La patru zile după întâlnirea din 8 septembrie, cu Belarusul, din preliminariile Euro 2008, echipa națională a României va susține un meci amical, la Koln, cu reprezentativa Germaniei.
„E interes național dom’le, nu mă iau eu după toți licuricii care spun că avantajez o echipă sau alta. Am aprobarea Comitetului Executiv al Ligii, am aprobarea Comitetului de Urgență, nu mă interesează ce spune câte un licurici din ăsta, care sunt de acord cu astfel de decizii doar când are el interes. Eu respect regulamentele în vigoare”, a declarat Dragomir.
Partidele Farul Constanța – Dinamo București și Steaua București – Pandurii Târgu Jiu, ar fi trebuit să se dispute la acest sfârșit de săptămână, în etapa a V-a a Ligii I. LPF a decis să amâne aceste întâlniri, deoarece Dinamo și Steaua vor disputa meciuri în turul trei preliminar al Ligii Campionilor.
Oficialii rapidiști și cei ai Farului au criticat decizia LPF, susțuinând că astfel sunt avantajate anumite echipe.





