Președintele Asociației Fotbaliștilor Profesioniști (PFA), Clarke Carlisle, a declarat duminică, pentru BBC, că jucătorii prezenți la Euro-2012 ar trebui să aibă permisiunea de a părăsi terenul în cazul unor manifestări rasiste din tribune, informează AFP.
„Părerea mea este că ai dreptul de a părăsi terenul, ca jucător, dacă vezi că oficialii nu gestionează situația. Nimeni nu ar trebui să fie insultat la locul de muncă, în special să fie ținta unor manifestări rasiste. Nu vrem discriminare în fotbal”, a spus Carlisle, care este la rândul său jucător al echipei Burnley, din liga secundă engleză.
El a menționat că turneul final al Campionatului European va fi un adevărat test pentru UEFA, în care se va putea vedea dacă forul și-a împuternicit delegații să preia controlul în situații de rasism. „Dacă arbitrul a oprit jocul și a fost vorba despre una sau două persoane, iar situația s-a rezolvat, sau dacă este un grup și arbitrul îi scoate pe jucători de pe teren pentru a rezolva problema, atunci am fi mulțumiți pentru că am ști că situația este gestionată bine”, a adăugat Carlisle, precizând că el ar părăsi terenul dacă ar exista incidente rasiste.
Fundașul în vârstă de 32 de ani a mai spus că înainte de începerea Campionatului European a asistat la meciuri din campionatul Poloniei și a fost martorul unor manifestări rasiste și al unor acte de huliganism.
UEFA a avertizat că jucătorii care vor părăsi terenul din inițiativă proprie vor primi un cartonaș galben.
Proceduri disciplinare împotriva mai multor federații
UEFA a anunțat că a deschis proceduri disciplinare împotriva federațiilor din Germania și din Portugalia, pentru comportamentul fanilor, respectiv întârzierea startului reprizei secunde la meciul de sâmbătă, de la Lvov, din grupa B a Campionatului European, informează AFP.
„Federația germană este acuzată pentru că suporterii săi au aruncat cu obiecte, în timp ce federația portugheză este vizată de o procedură pentru startul întârziat al reprizei secunde. Comisia de Control și Disciplină va analiza acest caz joi, 14 iunie”, se arată într-un comunicat al forului european.
Faptele reproșate germanilor și portughezilor sunt mai puțin grave decit cele ce au dus la deschiderea unei proceduri disciplinare împotriva federației din Rusia, sâmbătă seară, din cauza comportamentului violent al suporterilor la meciul Rusia – Cehia, de vineri, de la Wroclaw. În urma vizionării imaginilor de la partida respectivă, s-a constatat că suporterii ruși au avut un comportament necorespunzător, au aruncat cu diverse obiecte și au desfășurat bannere interzise. UEFA va face o anchetă pentru a afla și dacă jucătorii cehi au fost ținta unor insulte rasiste din partea fanilor ruși. Comisia de Disciplină a UEFA va analiza acest caz în 13 iunie.
Rezultate înregistrate în partidele disputate, vineri, în grupa A de la Campionatul European de fotbal:
Polonia – Grecia 1-1
Au marcat: Lewandowski ’17 / Salpingidis ’51
Rusia – Cehia 4-1
Au marcat: Dzagoev ’15, ’79, Shirokov ’24 Pavliucenko ’82 / Pilar ’52
Sâmbătă, în grupa B de la Campionatul European de fotbal, s-au disputat meciurile:
Olanda – Danemarca 0-1
A marcat: Krohn-Dehli ’24
Germania – Portugalia 1-0
A marcat: Gomez ’72






