Handbal

Meciuri echilibrate cu HCM Constanța



Joi și vineri, echipa locală de handbal CS Universitatea Suceava a disputat două meciuri de pregătire la Bistrița, în compania vicecampioanei României, HCM Constanța.
Din păcate, inundațiile din județ i-au încurcat joi și pe universitari, aceștia ajungând din autocar direct în vestiar, cu jumătate de oră înaintea meciului. Cu toate acestea elevii antrenorilor Petru Ghervan și Leonard Bibirig au făcut un meci destul de bun, mai ales în prima repriză, atunci când au intrat la vestiare la doar un gol în urma Constanței, scor 12 – 13. Până la final, HCM-ul a mai mărit din diferență, terminând la cinci goluri în fața sucevenilor, scor 34 – 29.
Vineri dimineață, Universitatea s-a întâlnit din nou cu vicecampioana pe durata a trei reprize de 30 de minute, prima câștigată de studenți, scor 13 – 12, în timp ce următoarele două au revenit constănțenilor, 14 – 11 și 16 – 15.
„În condițiile în care am ajuns, cele două partide au fost pe ansamblu mulțumitoare și foarte utile. Pentru noi, principalul scop în cele două partide a fost rularea tuturor jucătorilor pe care-i avem, în condițiile de joc impuse de un adversar valoros. Jucătorii folosiți mai puțin au avut ocazia și motivarea să dea tot ce au mai bun, mai ales că nu ne-am mai întâlnit niciodată în meciuri de pregătire cu Constanța”, a declarat antrenorul Petru Ghervan.
Studenții vor avea astăzi un antrenament, iar mâine pauză, urmând ca de luni să continue pregătirea pentru un nou meci amical pe care-l vor disputa joi sau vineri la Suceava, în compania Științei Bacău.



Recomandări