Mihai Tipu și Cezar Ioja s-au întâlnit, joi după-amiază, în finala mică a Categoriei Elită +40. Aflat într-o dispoziție excelentă de joc, Tipu s-a impus în două seturi identice, 6-2, 6-2, prinzând ultima treaptă a podiumului de premiere.
Vineri, de la ora 16.00, este programată finala mică a Categoriei Principală +50, în care se vor întâlni Cătălin Avasiloaie și Adrian Șpac. O zi mai târziu, sâmbătă, de la ora 11.00, tot la Complexul „Unirea”, se va juca finala mare a Categoriei Principală -40, între Mircea Negru și Daniel Bujdei.
250 de participanți s-au aflat pe tabloul de concurs al Cupei Monitorul 2021, care au fost împărțiți la tragerea la sorți în mai multe categorii, în funcție de nivelul de joc al fiecăruia și de vârstă. Ediția din acest an a cuprins și o întrecere feminină, pentru a doua oară în istoria competiției.
Partidele ediției a XII-a a Cupei Monitorul, peste 900 la număr, s-au derulat pe toată perioada sezonului cald, pe terenurile de zgură de la Complexul Sportiv „Unirea”, Baza „Ana Flora” și Baza „Oscar”.
Tenis de câmp
Meciuri cu miză, vineri și sâmbătă, în Cupa Monitorul
