Meciul văzut… la radio!



M-am convins, o dată în plus, că Dumnezeu îl ocrotește pe omul bun: m-a ferit de vizionarea în direct a cataclismului! Pe scurt: dacă tot n-am făcut mare șmecherie în Deltă (exceptând somnul de vreo cinci kile, tâmpitul bălții, care s-a-nfipt în ultima zi într-o… râmă de gunoi, cu care de fapt căutam o plăticuță pe care s-o fac bucăți și s-o dau la șalău, că râma aia neagră, șerpească, ori coropișnița nu l-au interesat) atunci am tăiat-o vineri după amiază pe Prut. Unde evident că până duminică spre prânz n-am văzut nici măcar o mușcătură. În compensație, probabil, cum ziceam, n-am văzut nici meciul (sau ce-o fi fost acela!) fiindcă Antena 1 n-avea semnal în zona unde m-am proțăpit eu cu bețele. Ceea ce înseamnă că am ascultat transmisia (oscilând între suprarealism și tâmpenia absolută) de pe Radio România. După cum vă amintiți, meciul a început la ora 21. La radio ăla, însă, după ce de pe la ora 20.15 ascultasem toate rezultatele din toate sporturile, la 20.45 a intrat celebrul „Moment poetic” (care ziceai, dom’le, că Ceaușescu a murit!?) care s-a terminat binișor după ora începerii meciului. Mulțumit oarecum că n-a băgat și un program de romanțe (e clar: Leana a dat colțu’!) am dat volumul radioului mai măricel, ca să ne bucurăm la gol toți cei de pe mal. Comentariul celor doi domni a întrecut orice închipuire: credeai că ai noștri mănâncă nori și pârjolesc gazonul, primul gol căzând, evident, „împotriva cursului jocului” și fiind doar „o întâmplare nefericită”, „un accident”. Apoi și al doilea! Pe la al treilea și-au dat nițeluș seama că ceva nu-i în regulă, ceea ce oricum fusese lesne de dedus cu vreo oră și ceva mai devreme, cu condiția să-ți imaginezi, dincolo de vorbele anapoda, trista realitate. Iată o mostră: „Contra preia impecabil balonul, numai că vai!, dintr-o ușoară neglijență îl scapă în tușă!”. Ați înțeles, da?, că în traducere liberă, faza ar fi fost: Contra se-mpiedică în minge și o scapă ca boul în out. Dacă mai adăugăm și că la orice corner în careul advers se aflau „turnurile de control ale echipei noastre” (probabil Goian și Tamaș) și că Dică este (stați jos, că oricum o să cădeți în fund!) „amfitrionul loviturilor libere pentru Naționala României”, o să înțelegeți că deși Domnul m-a ferit să văd circul, totuși și-a băgat și Dracul nițeluș coada. În gura comentatorilor de la Radio România.