FOTBAL CLUB CETATEA

Meciul orgoliilor, faza retur



Meciul orgoliilor, faza retur
Meciul orgoliilor, faza retur

Meciul dintre FC Botoșani și Cetatea Suceava e considerat de suporterii celor două formații drept cel mai important joc al anului. După o perioadă de câțiva ani în care cele două formații nu s-au întâlnit datorită faptului că au evoluat în eșaloane valorice diferite, în prezent rivalitatea fotbalistică dintre suceveni și botoșăneni a ajuns din nou la cotele de dinainte de Revoluție. Cele două înfrângeri suferite în toamnă pe Areni, 3-0 în campionat, și 1-0 în Cupa României nu le-au picat tocmai bine fotbaliștilor pregătiți de Mihai Ciobanu. „După eșecul din tur echipa a acuzat o cădere psihică puternică, astfel că în acea perioadă am pierdut multe puncte importante. Toată lumea vorbește în ultima perioadă numai de meciul cu Suceava, de parcă am înfrunta o echipă din Liga Campionilor. Nu este decât un joc de campionat pe care-l vom tranșa în favoarea noastră”, a declarat tehnicianul botoșănean. De altfel, nu numai antrenorul cât și jucătorii FC-ului sînt foarte încrezători în victorie. Rând pe rând, Alin Bejan, Vespazian Colban sau Ovidiu Ciobanu au făcut declarații sforăitoare în presa locală, neacordând vreo șansă sucevenilor în confruntarea de astăzi. Conducătorii clubului sînt conștienți de importanța acestui meci atât în planul imaginii cât și al luptei pentru ocuparea poziției secunde, care permite accesul la barajul pentru promovarea în Divizia A. „Trebuie neapărat să câștigați acest meci. Chiar trebuie”, le-a transmis ieri președintele Consiliului de Administrație, Cornel Șfaițer, fotbaliștilor botoșăneni. Pentru întâlnirea care va avea loc astăzi, cu începere de la ora 17.00, pe stadionul Municipal, antrenorul Mihai Ciobanu nu va putea conta pe serviciile jucătorului Adrian Grigoruță, care este suspendat în urma cartonașului roșu încasat în partida cu Ceahlăul Piatra Neamț.
– Încurajați de primarul Lungu
După începutul mai ezitant de retur, toată lumea așteptă foarte mult de la derbyul de astăzi. Pentru a ridica moralul fotbaliștilor pregătiți de Ioan Radu, însuși primarul Ioan Lungu a făcut ieri dimineață o vizită în vestiarul echipei. „Am fost la ei să-i încurajez, și să le aduc la cunoștință că nu mi-a plăcut deloc evoluția din jocul cu Precizia Săcele. A fost o discuție amicală, în care i-am asigurat încă o dată pe jucători de sprijinul Consiliului Local”, a precizat edilul Sucevei la sfârșitul întrevederii. Pe lângă Prisacă, care este accidentat de mai multă vreme, sucevenii nu se vor putea baza astăzi după amiază pe aportul lui Onciu, care ieri a fost prezent la o clinică din Bacău pentru efectuarea unei rezonanțe magnetice la genunchi. Cu probleme medicale s-au confruntat în această săptămână și Rohețki cu Dinu, însă nu se pune problema ca cei doi să nu se afle pe gazon. „Chiar dacă nu avem un moral tocmai ridicat după prestația ștearsă realizată sâmbătă cu Precizia, ne punem mari speranțe în partida cu Botoșaniul. Mai ales că în confruntările directe din ultimul an, fie că au fost meciuri de campionat, cupă sau jocuri de pregătire, nu am părăsit niciodată terenul învinși”, a mărturisit Andrei Rohețki.
Înaintea acestei etape, clasamentul Seriei I arată astfel:
1. Ceahlăul 19 14 4 1 45-12 46 +16
2. Forex Brașov 19 11 4 4 30-20 37 +10
3. FC Brașov* 19 10 6 3 32-12 35 +6
4. FC Botoșani 19 10 3 6 21-15 33 +6
5. Dacia Brăila 19 7 7 5 21-15 28 +1
6. Cetatea Suceava 19 8 3 8 27-26 27 -3
7. Dunărea Galați 19 7 5 7 17-16 26 -4
8. Precizia Săcele 19 5 9 5 13-13 24 -3
9. Altay Năvodari 19 7 3 9 18-23 24 -3
10. Gloria Buzău 19 6 5 8 18-18 23 -7
11. Petrolul Moinești 19 6 5 8 22-24 23 -7
12. Callatis Mangalia 19 6 5 8 20-29 23 -7
13. Portul Constanța 19 6 4 9 23-37 22 -5
14. Laminorul Roman 19 5 5 9 18-26 20 -7
15. FCM Târgiviște 19 3 8 8 13-20 17 -10
16. Midia Năvodari** 19 1 4 14 6-38 7 -23
* Echipă penalizată cu un punct pentru neîndeplinirea baremului.
** Midia Năvodari s-a retras din campionat la finalul turului și toate meciurile din retur vor fi omologate cu scorul de 3-0 pentru adversari.
Peste 500 de suceveni merg la Botoșani
Confruntarea cu rivalii tradiționali a stârnit așa cum era de așteptat un mare interes și la Suceava, estimându-se că în jur de 500-600 de suporteri ai Cetății se vor deplasa la Botoșani pentru a viziona pe viu partida. „Clubul va pune la dispoziția suporterilor mijloacele de transport necesare pentru deplasarea în condiții civilizate la Botoșani. Se va pleca la ora 14.45 din două locații, parcarea stadionului Areni și Stația de maxi-taxi Orizont din Burdujeni. Din semnalele pe care le-am primit de la galerie, în jur de 300 de persoane se vor deplasa organizat, cu autobuzele, în vreme ce alți 200-300 de susținători vor merge la Botoșani cu mașinile personale”, a declarat președintele FC Cetatea, Dumitru Moldovan.



Recomandări