Meciul filosofilor

La Campionatul European de fotbal, Germania a învins Grecia cu 1-0. Două zile mai târziu a fost lansată, la „Galeriile Dana”, cartea „Carpe diem” a profesorului Mihai Pricop. Cu 40 de ani în urmă, la Olimpiada de la München, un meci Grecia – Germania s-a terminat cu victoria grecilor (1-0). Ce legătură poate fi între aceste trei mini-evenimente? Nici una, veți zice. Și totuși…
Cartea profesorului chirurg Pricop coboară în antichitatea greacă și romană, pentru a cerceta implicațiile invitației la „carpe diem!” lansată cândva de Horațiu. Deși pare o abandonare completă a specializării care l-a impus pe autor ca practician și ca dascăl al atâtor generații de studenți, cercetarea se menține oarecum între granițele profesiei, câtă vreme filosofia a fost, este și rămâne „medicina sufletului”. În cele aproape 300 de pagini ale cărții-album întâlnim consistente capitole, paragrafe, referiri consacrate marilor gânditori ai antichității, ajungându-se până la zi prin frecventa citare a lui Heidegger, Nietzche, Schopenhauer ș.m.a. Personajele cele mai prezente în pagină rămânând filosofii antichității. I-am regăsit in corpore revăzând pe internet (căutați pe Google la adresa Monty Python) în meciul… filosofiei grecești contra filosofiei germane, disputat în 1972 la Olimpiada de la München. Este vorba despre un joc-show, adus pe gazonul stadionului Grünewald de formația Monty Python, un soi de „Divertis” cu enorm succes în epocă, comparabil cu acela al Beatles-ilor în muzică. Cum se va vedea, n-a fost vorba de o simplă glumiță pentru amuzamentul tribunelor; de altfel, show-ul s-a reluat de câteva ori cu scop… didactic.
Costumate cum se cuvine, adică grecii purtând togă și nemții ținuta veacului ce-l reprezentau, pe gazon au intrat formațiile: Grecia (antrenor, „reformatorul” Martin Luther) cu Leibniz în poartă, Hegel, Schopenhauer, Kant, Schelling apărători, Beckenbauer (considerat făuritorul filosofiei jocului în Naționala Germaniei), Jaspers, Wittgenstein, Nietzche, Schlegel, Heidegger (Marx, rezervă, a fost introdus abia în minutul 88). Grecii îl aveau pe Platon în poartă, o linie de fund alcătuită din Aristotel, Sofocle, Epictet, Empedocle, apoi Epicur, Heraclit, Plotin, Democrit, Arhimede, Socrate. Arbitra un chinez, Confucius (dotat cu necesara clepsidră pe post de cronometru), ajutat la tușe de doi sfinți, italianul Toma d`Aquino și algerianul (chiar dacă Algeria nu exista pe atunci, dar trebuia să i se dea o identitate…) Augustin (purtau nimb).
Puține incidente: Nietzche a primit un cartonaș galben pentru că i-a reproșat arbitrului… lipsa liberului arbitru, iar golul, contestat de Marx, de Heidegger și de Kant – din punct de vedere ontologic, scorul n-ar exista decât în imaginația noastră, s-a marcat târziu, când o idee strălucită a lui Arhimede (Evrika!) aduce o pasă la Socrate, acesta trece ușor de Hegel („Eu sunt pură intuiție”) și înscrie de aproape. Spuneam că n-a fost vorba despre o simplă glumă, cu momentele ei de haz maxim (în cercul de la centrul terenului, Arhimede striga „Noli tangere circulos meos!” – „Nu-mi atinge cercurile!”), ci o inedită lecție de filosofie, fiindcă fiecare gest, postură, acțiune a iluștrilor competitori era „tradusă” de crainicul stadionului, pentru deslușirea semnificațiilor în plan filosofic.
Portarul Platon ignora adversarul ajuns în careul mic („Ceea ce vezi nu este cu adevărat”), Aristotel își tot așeza coechipierii în teren („Totul începe cu organizarea!”), Epictet trudea cu evidentă sârguință („Atâta-i al tău, să joci frumos rolul primit”), Democrit îi mustra pe nemți („Speranța unui câștig rușinos este începutul pagubei!”), Hegel își motiva coechipierii („Aveți curajul să greșiți!”), Schopenhauer riposta, după primirea golului („Gloria este ultima slăbiciune a capetelor mari”), Kant gesticula ofuscat („Nu-mi dați sfaturi, știu să greșesc și singur!”), în vreme ce epuizarea lui Nietzche urma să ilustreze dictonul „îmi cunosc limitele, dar le ignor”.
Meciul l-au „câștigat” grecii. Dar câtă ingeniozitate într-ale didacticii pe gazonul stadionului Grünewald!