Echipa Steaua București a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul amical cu formația belgiană Charleroi, primul disputat pe arena din Bulevardul Ghencea de la numirea lui Gheorghe Hagi în funcția de antrenor principal al „roș-albaștrilor”. Charleroi a deschis scorul în minutul 50, prin Smolders, care a marcat cu capul, din interiorul careului mic, după o centrare de pe stânga a lui Christ. Reușita belgienilor a fost primită cu aplauze de suporterii steliști. Steaua a restabilit egalitatea în minutul 65, prin Nicolae Dică, acesta transformând un penalti obținut de Adrian Neaga, faultat de Kere.
Antrenorul echipei Steaua, Gheorghe Hagi, a trimis în teren următorii jucători: 12. Cernea (82. Vâtcă ’46) – 13. Emeghara (15. Neșu ’57), 3. D. Goian (2. Al. Iacob ’87), 17. E. Baciu, 18. P. Marin (19. V. Iacob ’80) – 16. Nicoliță (21. Ochiroșii ’73), 6. M. Rădoi (29. Bădoi ’57), 7. Bicfalvi (20. Lovin ’62), 11. Boștină (26. Croitoru ’62) – 10. N. Dică, 25. Neaga (34. Guriță ’85).
Înainte de începerea partidei, la tribuna a doua a fost afișat un banner cu mesajul „HAGI – REGE TRIUMFĂTOR, gigi – pion trecător”. O parte a suporterilor steliști a scandat trivialități la adresa finanțatorului Gigi Becali, care a ieșit apoi la geamul lojei sale, îndemându-i pe fani să strige și mai tare. Meciul a fost întrerupt timp de aproximativ 5 minute, după ce, în minutul 9, un suporter de la peluza a doua a pătruns pe teren și a încercat să-l lovească pe portarul formației belgiene. Spectatorul a escaladat gardul de protecție de la peluza a doua, a pătruns pe teren și a sprintat spre portarul Bertrand Laquait, încercând să-l lovească. Jucătorul s-a ferit în ultimul moment, iar spectatorul a fugit înapoi spre peluză și a încercat să escaladeze gardul, fiind, însă, prins de stewarzi, care i-au aplicat mai multe lovituri, în încercarea de a-l da jos, pentru a-l putea reține. Alți aproximativ 20 de fani au pătruns în teren de la tribuna a doua. În urma incidentelor, patru spectatori, alții decât cel care a pătruns inițial în teren, au fost reținuți. În tribune au fost prezenți aproximativ 10.000 de spectatori.
– Galeria Stelei se dezice de huligan
Liderii galeriei “Peluza Nord” a FC Steaua au precizat, sâmbătă, că se dezic de incidentele care au avut loc la meciul cu Charleroi. „Liderii Peluzei Nord se dezic de această faptă reprobabilă, regretă acest incident și dezaprobă ceea ce s-a întâmplat vineri seară pe stadionul Steaua. Acuzăm acele persoane care vin sa facă asemenea gesturi și solicităm tuturor steliștilor care vin în Peluza Nord să se comporte civilizat, iar celor care vin cu alte gânduri le cerem să nu mai intre pe stadion. Să fii stelist înseamnă să încurajezi echipa, nu să aduci prejudicii morale clubului. Regretăm aceste fapte și sperăm că nu vor mai exista niciodată pe stadionul Steaua asemenea evenimente neplăcute”, se arată în comunicatul Peluzei Nord.
– Gigi Becali îl acuză pe Boștină că l-a apărat pe agresor
Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, vineri seară, că și mijlocașul Gabriel Boștină ar fi trebuit să fie reținut de jandarmi, după ce i-a luat apărarea suporterului. „Nu este vorba de suporteri, pentru că majoritatea lor i-au huiduit pe huligani. Am înțeles că au făcut o repetiție, pentru că așa vor să facă și în meciul cu polonezii. Trebuia să-l ia și pe Boștină, să se învețe minte. Ce, îi apărăm pe huligani?”, a spus Becali. Finanțatorul stelist a precizat că „este posibil să nu mai vină niciun jucător”. „Sunt mulțumit, am destui jucători, după ce am văzut în repriza a doua nu mai aduc niciun jucător. Am spus că îl vom aduce pe argentinianul ăla (n.r. – Emiliano Armenteros, transferat la FC Sevilla Atletico). Mai bine nu vă spuneam, pentru că așa am avut concurență. Ne pregătim să-i plătim clauza lui Dady. Îi este frică să nu fie suspendat”, a mai spus Gigi Becali.
– Hagi mai vrea 2-3 jucători la echipă
Antrenorul echipei Steaua, Gheorghe Hagi, a declarat, după meciul amical cu Charleroi, că mai are nevoie de doi sau trei jucători pentru a crea un lot competitiv la gruparea din Bulevardul Ghencea, explicând că mai dorește un atacant și un mijlocaș. „Am vorbit cu patronul înainte de meci și știe că mai am nevoie de doi, trei jucători pentru a face un lot competitiv. S-au făcut atât de multe schimbări anul ăsta, trei jucători sunt «afară», doi au plecat…. Avem nevoie de concurență, pentru că au fost trei, patru copii mici, dar nu vreau să pun presiune, pentru că pot să-i termin. Sper ca lotul să se completeze azi sau mâine. Patronul o să mă susțină”, a spus Hagi. Tehnicianul a explicat că ar mai avea nevoie de un jucător de profilul atacantului Adrian Neaga, dar și de un mijlocaș care să poată suplini plecarea lui Sorin Paraschiv la Rimini, în Serie B. „Avem nevoie de un număr 9 și de un jucător la mijlocul terenului. Deocamdată doar Neaga este numărul 9. Iacob nu este sută la sută și va merge la un control. Ne arde puțin pielea. Mai am nevoie de un jucător la mijlocul terenului. A plecat Paraschiv și trebuie să vină unul în locul lui. «Para» este greu de înlocuit. Nu am optarul care trebuie, care să facă și faza ofensivă și cea defensivă”, a punctat antrenorul stelist. Tehnicianul stelist a explicat că nu l-a folosit în partida de vineri pe polonezul Pawel Golanski deoarece acesta este „încă departe” de cea mai bună formă. „Nu este pregătit, pentru că este încă departe de formă. El poate să joace pe două posturi, dar l-am luat ca fundaș dreapta”, a explicat Hagi. Fostul jucător al Stelei și al reprezentativei României s-a declarat impresionat de primirea făcută de suporteri, la primul meci disputat sub culorile „roș-albastre” pe stadionul din Bulevardul Ghencea, după 17 ani. „Sunt fericit, emoționat de lumea care a venit. Este un meci de prezentare, este foame de fotbal, trebuie să facem tot posibilul ca suporterii să vină, chiar dacă primul meci este fără spectatori. Când jucăm acasă ei sunt al 12-lea jucător”, a spus Hagi.
Zapata a semnat pe patru ani
Portarul columbian Robinson Zapata Montano a semnat, sâmbătă, un contract valabil patru sezoane cu FC Steaua București, a anunțat gruparea din Bulevardul Ghencea, pe site-ul său oficial. Zapata a fost transferat transferat de la Club Deportivo Union San Felipe și se va alătura imediat lotului pregătit de Gheorghe Hagi, din care mai fac parte portarii Cornel Cernea și Cosmin Vâtcă. Robinson Zapata este al patrulea portar străin din istoria Stelei, după Vasili Hamutovski, Carlos Fernandes și Andrey Nazario Afonso.




