Fotbal Club Cetatea

Meciul de la Botoșani, pregătit în compania echipei de juniori



Cotolan a părăsit iar echipa
Cotolan a părăsit iar echipa

În cadrul pregătirilor pentru meciul din ultima etapă a turului, cu FC Botoșani, fotbaliștii pregătiți de Marian Pană au susținut sâmbătă pe Areni un meci școală în compania echipei de juniori a clubului. Sucevenii au exersat cu acest prilej unele scheme de joc și au căutat formula de echipă cea mai potrivită în perspectiva confruntării din 29 noiembrie. O veste bună este revenirea pe gazon a lui Dorel Bernard, care pare refăcut complet după accidentarea la umăr care l-a ținut departe de teren vreme de 5 săptămâni. Nu la fel de bine a decurs însă recuperarea colegului de linie a lui Bernard, Constantin Ungureanu. Chiar dacă a stat pe bară mai bine de două luni, fundașul în vârstă de 28 de ani resimte încă dureri la mușchii coapsei și are șanse foarte mici să fie recuperat până la partida cu FC Botoșani de la sfârșitul acestei săptămâni. Cotolan iar și-a lăsat echipa la greu
Un caz aparte este cel al fundașului dreapta Bogdan Cotolan. După ce a plecat și a revenit la echipă de mai multe ori în acest tur de campionat, invocând fel de fel de probleme personale, fotbalistul împrumutat la începutul sezonului de la FC Vaslui i-a anunțat pe oficialii Cetății că nu se simte în stare să evolueze în partida de la Botoșani. „A venit și mi-a zis că nu poate să mai rămână la echipă, pentru că are nu știu ce probleme. Am încercat să-l conving să nu plece, încercând să-i explic că în conjunctura actuală avem mare nevoie de ajutorul lui. Nu a ținut însă cont de rugămințile mele, motivând că trebuie să-și rezolve unele probleme care nu suportă amânare. Daca ne-a lăsat cu buza umflată acum, când ne este cel mai greu, este de la sine înțeles că Bogdan Cotolan nu mai are ce căuta vreodată la Suceava”, a declarat Marian Pană.
FC Snagov – FC Botoșani 7-3
Știința Bacău – Progresul București 0-1
Dunărea Giurgiu – Petrolul Ploiești 0-0
CS Buftea – Delta Tulcea 1-0
CSM Ploiești – Ceahlăul P. Neamț 0-1
Sportul Studențesc – FCM Bacău 5-1
Dinamo II – Dunărea Galați 1-0
Cetatea Suceava a stat
Concordia Chiajna a stat Clasament
1 Ceahlăul Piatra Neamț 14 10 2 2 22-9 32
2 Progresul București 14 9 3 2 20-12 30
3 CSM Ploiești 13 9 2 2 28-17 29
4 Delta Tulcea 14 8 2 4 19-11 26
5 FC Snagov 14 7 3 4 25-19 24
6 CS Buftea 14 6 5 3 23-16 23
7 Petrolul Ploiești 15 6 4 5 20-16 22
8 FCM Dunărea Galați 13 7 0 6 17-14 21
9 Sportul Studențesc 14 5 4 5 18-13 19
10 Dunărea Giurgiu 15 4 5 6 17-22 17
11 Dinamo II 14 4 4 6 16-23 16
12 Concordia Chiajna 14 4 2 8 13-15 14
13 FC Știința Bacău 14 2 6 6 8-17 12
14 FC Botoșani 14 3 2 9 17-29 11
15 Cetatea Suceava 14 2 2 10 11-25 8
16 FCM Bacău 14 1 4 9 8-24 7 * Forex Brașov și Prefab Modelu s-au retras din campionat și toate rezultatele le-au fost anulate.



Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. România de ieri, de azi… (2)