Sucevenii care vor dori să urmărească finala campionatului de handbal Challenge Cup vor avea posibilitatea de a viziona meciul chiar dacă sala LPS va fi plină ochi.
La inițiativa primarului Ion Lungu, meciul de handbal Suceava – Reșița (retur) va putea fi urmărit chiar și din centrul Sucevei, pe ecrane uriașe, care vor transmite meciul în direct.
„Cea mai mare problemă pe care o avem este lipsa locurilor suficiente în sală. Dacă vor veni foarte mulți suporteri reșițeni, este posibil să nu mai fie loc pentru sucevenii care vor dori să vadă meciul, încât vom avea grijă ca astfel de ecrane să fie amplasate în principalele zone din oraș”, a declarat Ion Lungu.
Lipsa spațiului suficient în sala LPS este și unul din motivele pentru care autoritățile sucevene fac demersurile necesare obținerii de fonduri pentru realizarea unei săli polivalente.
„Dacă Suceava va fi declarat centru de excelență în handbal, avem șanse reale să primim și fondurile necesare construirii unei săli polivalente”, a precizat Lungu, care va discuta pe această temă cu președintele Federației Române de Handbal, Cristian Gațu.