Echipa națională

Meciul cu Albania, crucial pentru România



Cosmin Contra a revenit la echipa națională după o pauză de mai bine de un an
Cosmin Contra a revenit la echipa națională după o pauză de mai bine de un an

Fundașul Cosmin Contra a declarat, marți, într-o conferință de presă, că meciul cu Albania, primul din cadrul campaniei de calificare la Euro 2012, este crucial pentru echipa națională, precizând că își dorește foarte mult ca România să înceapă bine aceste preliminarii.
„E crucial meciul de vineri. Eu am mai jucat împotriva Albaniei și știu ce jucători au, cât de ambițioși sunt. Dacă lumea consideră că Albania e o echipă ușoară se înșeală amarnic. E o echipă greu de învins pentru că au jucători care evoluează în campionate destul de puternice din Europa. Eu îmi doresc foarte mult să începem bine aceste preliminarii pentru că am avut experiența debutului din preliminariile trecute, care a dus la decizia mea de a mă retrage de la națională. Atunci am început cu o înfrângere cu Lituania acasă și am văzut că e foarte greu să începi cu un eșec, iar apoi să te califici. E foarte important să câștigăm acest prim meci”, a spus Contra.
Contra, surprins de convocare
Revenit la prima reprezentativă după aproximativ un an, fundașul a declarat că l-a luat prin surprindere această convocare. „Mi-a fost dor de națională și de băieți. Când m-am despărțit de ei mi-a fost greu la început, dar după aceea mă obișnuisem fără națională. Adevărul e că nu mă mai așteptam să fiu convocat la națională, a fost o surpriză pentru mine. La meciul cu Israel de la Timișoara am discutat cu staful tehnic al naționalei și am stabilit că dacă vreodată se va întâmpla să fiu încă activ și să aibă nevoie de mine atunci o să ajut echipa națională cu multă plăcere. Eu i-am promis că ajut. Am primit telefonul de la Răzvan, de fapt de la Bogdan (n.r. – Stelea), după meciul cu Steaua. Echipa națională mi-a dat atât de multe, nu pot să refuz când e nevoie. Nu m-a mirat că m-a sunat Bogdan, eu credeam că mă sună ca să mă felicite după meciul cu Steaua, dar era vorba de altceva. Am găsit aici și jucători tineri, dar în mare parte scheletul echipei a rămas același. Mai sunt Lobonț, Chivu, Tamaș, Raț, Cociș, Rădoi, Marica, jucători care erau și când am jucat eu ultima oară la națională. Au venit acum cei tineri, cum sunt Herea și Torje, care sunt într-o formă foarte mare. Sperăm să aibă și la națională aceleași evoluții.”, a afirmat el.
Așteaptă ajutorul publicului
Fundașul echipei naționale speră ca la meciul cu Albania suporterii să vină în număr cât mai mare și să îi încurajeze pe jucătorii tineri. „Am fost mereu bine primiți la Piatra Neamț. Sperăm ca suporterii să vină în număr cât mai mare și să ne împingă de la spate. Să îi încurajeze pe băieți, în principal pe cei tineri printre care sunt și unii care debutează la echipa națională”, a afirmat el.
Despre Mutu
Referitor la o eventuală revenire a lui Adrian Mutu la echipa națională a României, Contra a declarat că atacantul formației Fiorentina îl poate face pe selecționerul Răzvan Lucescu să se răzgândească numai prin evoluțiile sale în campionatul Italiei. „E un subiect care se discută foarte mult. Să așteptăm să revină pe teren Adi Mutu, să așteptăm să revină cu goluri și evoluții foarte bune la echipa de club. Eu cred că doar selecționerul și Adi Mutu pot rezolva acest lucru. Adi numai prin evoluțiile sale și prin goluri marcate la club îl poate face pe antrenor să se răzgândească. Pentru că un jucător care evoluează bine și dă goluri nu are cum să fie uitat de selecționer, chiar dacă au avut un conflict și probabil se încearcă aplanarea acestui conflict. Eu nu am ce să vorbesc cu selecționerul despre Adi Mutu. Eu am venit pentru aceste două meciuri, asta e tema, nu Adi Mutu. Pe Adi Mutu îl lăsăm după aia, când revine pe teren”, a adăugat fundașul.
Prima reprezentativă a României întâlnește, vineri, de la ora 21.00, pe Stadionul Ceahlăul din Piatra Neamț, selecționata Albaniei în primul meci al preliminariilor CE 2012. La 7 septembrie, de la ora 20.30, România va disputa la Minsk a doua partidă din cadrul campaniei de calificare împotriva selecționatei Belarusului.



Recomandări

45 de adolescenți și tineri din sistemul de protecție, premiați pentru rezultate deosebite la învățătură ori la competiții sportive și artistice

45 de adolescenți și tineri din sistemul de protecție, premiați pentru rezultate deosebite la învățătură ori la competiții sportive și artistice
45 de adolescenți și tineri din sistemul de protecție, premiați pentru rezultate deosebite la învățătură ori la competiții sportive și artistice

50 de tineri suceveni, selectați în proiectul „Rugby pentru toți”, ediția a IX-a, organizat de Fundația Te Aud România

50 de tineri suceveni, selectați în proiectul „Rugby pentru toți”, ediția a IX-a, organizat de Fundația Te Aud România
50 de tineri suceveni, selectați în proiectul „Rugby pentru toți”, ediția a IX-a, organizat de Fundația Te Aud România