Tenis de câmp

Meci maraton, miercuri, în Cupa Monitorul



Nicu Pascar și Ion Tcaciuc au petrecut patru ore pe teren
Nicu Pascar și Ion Tcaciuc au petrecut patru ore pe teren

Ploile din ultimele zile continuă să perturbe programul Cupei Monitorul. Din acest motiv, miercuri nu s-au putut disputa partidele programate în prima parte a zilei. Cel mai încrâncenat duel a fost cel dintre Nicu Pascar și Ion Tcaciuc, de la Categoria Principală, încheiat după aproape patru ore de joc. Pentru joi, pe tabloul de concurs se află șase meciuri.
Partidele ediției a XIII-a a Cupei Monitorul se vor derula pe toată perioada sezonului cald, pe terenuri de zgură, în trei locații: Complexul Sportiv „Unirea”, Baza „Flora Ana” și „Oscar Tenis Club”. Cei 260 de concurenți aflați pe tabloul competiției au fost împărțiți la tragerea la sorți în mai multe categorii, în funcție de nivelul de joc al fiecăruia și de vârstă. În prima fază a întrecerii se va juca în sistem de grupe, fiecare cu fiecare, urmând ca faza a doua să se desfășoare în sistem eliminatoriu. Vor promova în etapa eliminatorie toți participanții, iar împerecherea pe tablou se va face în funcție de locul ocupat în grupe.
Rezultate înregistrate miercuri:

Daniel Ostafi – Tudor Gherman Principală +40, Grupa C Baza Unirea amânat
Andrei Pîțu – Daniel Bujder Principală +40, Grupa E Baza Flora Ana amânat
Cătălin Avasiloaie – Valentin Baciuc Principală + 50, Grupa A Baza Unirea amânat
Cornel Doniga – Vasile Hîndrescu Secundară +40, Grupa D Baza Unirea 2-6, 3-6
Dan Lefter – Ovidiu Donțu Principală +50, Grupa A Baza Unirea 7-6, 6-3
Nicu Pascar – Ion Tcaciuc Principală +40, Grupa D Baza Unirea 6-7, 6-4, 7-5
Ciprian Nicoară – Vlad Covrig Secundară -40, Turul I Baza Unirea 6-0, 6-1
Ioan Șutu – Bogdan Apostol Principală +40, Grupa A Baza Unirea 6-3, 6-4
Petrică Parfenov – Nicu Costrîș Principală + 50, Grupa A Baza Unirea 6-2, 6-2

Programul de joi:

Joi, 18 august, ora 08.00 Florin Hostiuc – Daniel Bujder Principală +40, Grupa E Baza Flora Ana
Joi, 18 august, ora 08.00 Valeriu Iftime – Horațiu Neacșu Principală +50, Grupa E Baza Unirea
Joi, 18 august, ora 10.00 Dan Vlădeanu – Mihai Gotcu Elită -40, turul 1 Baza Unirea
Joi, 18 august, ora 16.00 Vasile Maxim – Vasile Hîndrescu Veterani +60, Grupa A Baza Unirea
Joi, 18 august, ora 18.00 Gigi Berariu – Vasile Maxim Veterani +60, Grupa A Baza Unirea
Joi, 18 august, ora 20.00 Petrică Parfenov – Dorin Croitor Principală +50, Grupa A Baza Unirea
Parteneri Cupa Monitorul
Parteneri Cupa Monitorul


Recomandări

Fugarul ”Duțu” Huțuleac a fost adus în țară pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap

Fugarul ”Duțu” Huțuleac va fi adus în țară azi pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap
Fugarul ”Duțu” Huțuleac va fi adus în țară azi pentru a-și executa pedeapsa după ce a lovit un polițist cu sabia în cap

Programul de licență ”Cinematografie, Fotografie, Media” din USV va beneficia de încă o sesiune gratuită pentru pregătirea admiterii

Programul de licență ”Cinematografie, Fotografie, Media” din USV va beneficia de încă o sesiune gratuită pentru pregătirea admiterii
Programul de licență ”Cinematografie, Fotografie, Media” din USV va beneficia de încă o sesiune gratuită pentru pregătirea admiterii