După ce în această toamnă au fost invitați în două rânduri să evolueze la Cernăuți, membrii echipei de old boys a județului Suceava au decis că a venit vremea să întoarcă serviciile prietenilor ucraineni. În acest sens, foștii fotbaliști de la Bucovina Cernăuți au fost invitați să dispute un meci demonstrativ la Suceava, la finele acestei luni. „Încă nu știm cu exactitate ziua în care se va disputa meciul, totul depinde de rapiditatea cu care cei din Ucraina vor primi viza de România. Ținând cont că ne-am simțit de fiecare dată foarte bine atunci când am fost invitați în țara vecină, am început și noi pregătirile, astfel încât să-i primim așa cum se cuvine pe oaspeții noștri. Un lucru foarte important, am găsit înțelegere la Primăria Sucevei, astfel încât meciul se va disputa pe stadionul Areni”, a declarat organizatorul acțiunii, Florin Cristescu. Fostul mare fotbalist sucevean nu a renunțat la ideea de pune bazele unei echipe solide de old boys în localitate, care să întâlnească în mod regulat formații similare din România și nu numai.
Fotbal
Meci de old boys pe Areni între suceveni și ucraineni
