Echipa de Cupa Davis a României va întâlni, în deplasare, formația Franței în primul tur al Grupei Mondiale, s-a decis, joi, la tragerea la sorți efectuată la Roma.
Întâlnirea, care este programată la începutul lunii februarie 2007, este cea de-a opta dispută dintre echipele României și Franței. Ultimul meci s-a disputat în februarie 2003, la București, tot în primul tur al Grupei Mondiale, Franța câștigând cu scorul de 4-1. România a câștigat o singură întâlnire în fața Franței, în 1974. Căpitanul nejucător al echipei de Cupa Davis a României, Florin Segărceanu, consideră că formația pe care o pregătește are 40 la sută șanse să elimine, în deplasare, echipa Franței, în primul tur al Grupei Mondiale. „Tragerea la sorți a fost una nefericită pentru noi. Îmi doream foarte mult să jucăm pe teren propriu și aveam șanse de peste 50 la sută ca acest lucru să se întâmple. Nu aveam vreo favorită dintre posibilele adversare, dar voiam să jucăm acasă. Francezii sunt favoriți, pentru că au jucători de valoare, dar cred că și noi avem 40 la sută șanse de calificare în turul al doilea”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Florin Segărceanu. Căpitanul nejucător al echipei României este convins că tenismanul Victor Hănescu va fi complet refăcut până în luna februarie, când se va disputa meciul cu Franța.
Celelalte meciuri din primul tur al Grupei Mondiale sunt următoarele:
Chile – Rusia
Germania – Croația
Belgia – Australia
Cehia – Statele Unite
Elveția – Spania
Belarus – Suedia
Austria – Argentina



