MECI CRETIN

Deși cred că asta nu-i cine știe ce fală, pot spune că, la viața mea, am văzut mult, foarte mult fotbal. Și la noi, și pretutindeni; vreme de aproape 50 de ani, n-am scăpat marile confruntări (pe timpul împușcatului, izbuteam să mă strecor la releele TV, unde prindeam puricos derbiurile internaționale, comentate în toate limbile pământului…). În virtutea acestei – să-i zic astfel – experiențe de privitor, la care se adaugă implicarea directă, prin transmiterea, la radio, a jocurilor naționalei noastre, dar și ale altor naționale, pe care le-am comentat la TV, îmi pot permite să afirm că disputa profund disproporționată România-Andorra poate primi un singur calificativ: MECI CRETIN. N-aveam de gând să scriu nici un rînduleț după fluierul final de la Constanța, care a pus capăt corridei dintre echipa României (22.000.000 locuitori) cu cea a stătulețului Andorra (populație cît a Pașcanilor), dacă presa n-ar fi făcut publice declarațiile de pe altă lume ale selecționerului Pițurcă și ale altor „tricolori”. Oare Pițurcă și subsemnatul să fi văzut același meci? Ascultați ce spune antrenorul: „Am realizat o primă repriză foarte bună (!!). A doua repriză a fost foarte slabă și din cauza centralului.” Apoi, dacă astea-s concluziile celui însărcinat să conducă destinele Naționalei României, dați-mi voie să cred că Pițurcă ori viețuiește pe altă planetă, ori pur și simplu n-are ce căuta în onoranta (și responsabila) funcție ce o deține. După un asemenea meci nenorocit, antrenorul ar fi avut o foarte bună ocazie să tacă din gură, ascuns în baie. Care „primă repriză foarte bună”? În afară de golurile de excepție ale fotbalistului de excepție numit Mutu, ce s-a văzut? Nimic. Adevărat, amatorii andorrezi au jucat dur. Dur au jucat și cu cehii, dar au încasat, firesc, 8 boabe. Să mă ierte dom’ Pițurcă, însă în fața unei echipe care joacă distructiv, fotbaliști de zece ori mai buni (că așa suna comentariul TV) s-ar fi cuvenit să ascundă mingea și să evite contactul direct cu ospătarii, funcționarii și elevii trimiși în teren cu singurul gînd de a limita proporțiile scorului. „A fost foarte greu, pentru că s-au apărat pe două linii” – se justifică Pașcovici. Pe două linii sau pe nouă, Pițurcă ar fi trebuit să ofere imediat soluția tactică menită să anihileze disperarea defensivă a andorrezilor. Ori, nu s-a schimbat nimic în organizarea jocului Naționalei: aceleași clinciuri oarbe, aceeași încremenire bătrînicioasă a elefantului Claudiu Niculescu, rămas în joc doar prin arțag, aceeași absență a prezentului Dică, aceleași centrări „la bătaie”, aceeași mediocritate generală, născătoare a unui fotbal de doi bani, demn de repede uitare, dar nu și de iertare. (Oare ce-ar fi făcut echipa României într-un meci cu, să zicem, „Minerul” Crucea, care se apără nu pe două linii, ci cu toți 11 în propriul careu?) O lipsă totală de idei, o varză tactică de-a dreptul rușinoasă, o prestație care nu justifică în nici un chip milioanele de euro rînduite în conturile puhave ale unor vedete umflate cu pompa! Dacă s-au ferit să-și pună osul la bătaie de teama accidentărilor, de ce nu și-au pus la bătaie mintea și tehnica și talentul și toate celelalte atribute ale adevăraților fotbaliști? Că despre tactica generală nici nu poate fi vorba: a fost sublimă, lipsind cu desăvîrșire. Culmea culmilor că s-a găsit și Raț să-i arate cu degetul pe andorrezi drept „țiganii fotbalului, care pur și simplu nu știu să joace.” Păi, dacă voi știți, de ce n-ați arătat-o? Pînă una-alta, țiganii noștri ne-au furnizat cel mai în formă fotbalist român (admirabilul Bănel Nicoliță, trimis, nu se știe de ce, la „tineret”); recurgerea la justificări stupide, cu tentă rasială., exprimă cum nu se poate mai bine neputința, infatuarea și bădărănia. C-a fost un meci cretin, de, să zicem că se mai poate întîmpla. Dar să se afirme, după circul penibil de la Constanța, că „prima repriză am jucat foarte bine”, și-n rest e vinovat arbitrul, mi se pare și lipsă de înțelegere (și chiar cunoaștere) a jocului numit fotbal, și lipsă elementară de bun simț.