„Mecanicii”

„Mecanicii”
„Mecanicii”

„Nou medic român la Suceava”
Dl. Dr. Teofil Lupu, care a făcut o praxă mai îndelungată în spitalurile din Viena, s’a stabilit în Suceava cu dorința de a’și pune cunoștințele sale medicale și în serviciul poporului român din acel oraș și din giur, care atât de mult simte trebuința unui medic conștiincios și de neamul său”.
„Gazeta Bucovinei”, Anul VI, nr. 49, Cernăuți, Joi 20 Iunie 1896.
„«Șatropia» de la Liceul din Vatra Dornei”
„Ca să se știe cum gospodăresc liberalii și în școală, aducem la cunoștința publicului următorul caz de la liceul din Vatra Dornei. Examenele în scris, pentru elevii particulari, erau fixate pentru 6-15 Februarie a.c. Conform regulamentului, orarul tezelor trebuia publicat cu 10 zile înainte de începerea examenelor. Domnul Ivanovici însă publică orarul abia în ziua de 4, făcând câte 2 obiecte pe zi. Dar examenele durează prea mult și d-l Ivanovici pierde diurnele ca senator, căci uitasem să spunem că nimeni altul decât d-sa, era – contrar legilor în vigoare – președintele comisiei examinatoare. Ce să facă bietul om? Schimbă luni, pe 6, orarul și fixează câte trei teze la zi, și chiar începând cu ziua următoare. Evident că elevii nu au putut lua cunoștință de modificarea orarului și au venit nepregătiți la școală”.
„Cuvântul Țărănimii”, Anul VII, nr. 27, 17 iunie 1928.
„Mecanicii”
Alături de gateriștii, circulariștii și sortatorii de la Fabrica de cherestea din Gura Humorului, o contribuție importantă în îndeplinirea angajamentelor luate în întrecerea socialistă o aduc și mecanicii atelierului de reparații și întreținere. Ei veghează în permanență ca utilajele și mecanismele să funcționeze din plin, lucrează cu pricepere la montarea noilor utilaje cu care este dotată fabrica”.
„Zori Noi”, Anul XIX, nr. 5458, Suceava, Miercuri 30 iunie 1965.

Recomandări

Primele condamnări definitive într-un dosar care îl privește pe un fost șef de la Serviciul Permise și Înmatriculări

Ștefanistul David Palaghianu și prof. Petru Crăciun sunt în India, la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică