Mecanicii de locomotivă reclamă restricționarea dreptului de călătorie a personalului feroviar



Federația Mecanicilor de Locomotivă din România avertizează, într-o scrisoare deschisă, că activitatea feroviară și siguranța circulației ar putea fi afectate din cauza restricționării drepturilor de călătorie pe calea ferată a personalului feroviar și a membrilor de familie ai acestuia.
Federația Mecanicilor de Locomotivă din România a trimis o scrisoare deschisă Guvernului și Parlamentului prin care își manifestă nemulțumirea față de decizia de restricționare a drepturilor de călătorie pe calea ferată a personalului feroviar, a membrilor de familie ai acestuia, precum și a pensionarilor feroviari.
„Constatăm cu mâhnire un grav abuz îndreptat împotriva feroviarilor din România, prin adoptarea Legii 283 din 14 decembrie 2011 care restricționează drastic în cursul anului 2012 drepturile de călătorie pe calea ferată a personalului feroviar, a membrilor de familie ai acestuia, precum și a pensionarilor feroviari, drepturi câștigate în decursul dezvoltării istorice a industriei feroviare românești și consfințite printr-o serie de acte normative aflate în vigoare. După concedierile colective efectuate pe parcursul ultimilor doi ani și după suspendarea, pe timpul crizei, a unor drepturi semnificative din contractele colective de muncă, personalul feroviar mai primește, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, încă un «cadou», fiindu-i practic interzisă călătoria cu mijloacele feroviare pe care le deservește”, se arată în scrisoarea deschisă.
Sindicaliștii arată că, prin modul în care este organizată calea ferată, personalul feroviar este distribuit pe întreg teritoriul țării iar deplasarea cu trenul de la domiciliu la locul de muncă sau între subunitățile de cale ferată este o necesitate strict legată de natura serviciului acestuia.
„Faptul că personalul feroviar va fi nevoit să-și plătească transportul cu trenul pentru desfășurarea activităților de serviciu constituie o nouă lovitură asupra drepturilor și a nivelului de trai al acestuia, care a fost oricum crunt afectat de curba de sacrificiu pe care au trebuit să o suporte în ultima perioadă angajații de la calea ferată. Atragem atenția că prin adoptarea acestei măsuri vor apărea grave disfuncții în activitatea societăților de cale ferată, care este posibil să afecteze activitatea feroviară și siguranța circulației”, se mai arată în scrisoarea adresată Guvernului și Parlamentului.
Federația Mecanicilor de Locomotivă din România solicită rezolvarea situației menționate, „potențial conflictuale”, prin anularea art. 19 din Legea nr. 283/2011, lege care, în opinia sindicaliștilor, a fost adoptată prin încalcarea prevederilor Legii Dialogului Social și a transparenței decizionale.