Desemnarea unui operator al distribuției a gazelor naturale în orașul Câmpulung Moldovenesc nu revine Ministerul Economiei și Comerțului (MEC), iar prefectul județului Suceava, Orest Onofrei, se află „într-o profundă necunoaștere a legii”, consideră MEC.
„Prefectul Orest Onofrei ar trebui să știe că MEC nu este răspunzător de faptul că rețeaua de distribuție a gazelor naturale în Câmpulung Moldovenesc a fost construită înainte de a fi desemnat un concesionar al activității de distribuție, măsură pe care o MEC o consideră ca fiind nelegală”, se arată într-un comunicat al ministerului.
Prefectul județului Suceava, Orest Onofrei, a apreciat, ieri, că MEC dă dovadă de „neputință” și este dezinteresat în legătură cu problema locuitorilor din Câmpulung Moldovenesc, pentru că nu a găsit o soluție pentru furnizarea de agent termic în locuințe.
„Prin comportamentul său, prefectul de Suceava face dovada incapacității sale administrative și încearcă să-și mascheze neputința în buna organizare a problemelor cu care se confruntă, prin acuze nefondate aduse unor instituții centrale. Onofrei încearcă tardiv, populist și total ineficient să rezolve aceste probleme dând cu pumnul în masă, în buna tradiție a prim-secretarilor de partid”, se afirmă în comunicatul MEC.
Potrivit MEC, licitația pentru desemnarea operatorului județean de gaze naturale a fost câștigată de compania Bucovina Ecotermgaz Suceava, însă rezultatul a fost contestat de unul dintre participanții la licitație. În urma contestației, instanța de judecată a anulat a rezultatul licitației.
De asemenea, nu există suport legislativ pentru concesionarea activității de distribuție a gazelor naturale, potrivit MEC.
Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice a elaborat un proiect de hotărâre de Guvern pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de concesiune de lucrări publice și de concesiune de servicii din OUG 34/2006, proiect aflat în dezbatere publică.
Prin OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, a fost abrogată legea 219/1998 privind regimul concesiunilor.
„Totodată, OUG 34/2006 nu stipulează calitatea de concedent a MEC pentru serviciul de distribuție gaze naturale”, se mai spune în comunicat.





