Meat Loaf a leșinat pe scenă de două ori în ultimele zile



Muzicianul american Meat Loaf le-a oferit din nou motive de îngrijorare fanilor săi, după ce a leșinat pe scenă de două ori în decurs de doar câteva zile.
Rockerul american tocmai își încheiase recitalul pe care l-a susținut în cadrul Balloon Festival din New Jersey, în seara de duminică, în momentul în care a leșinat în culisele din spatele scenei, informează contactmusic.com.
Potrivit site-ului TMZ.com, solistul, care suferă de astm, și-a revenit după câteva minute și nu a avut nevoie de ajutorul medicilor.
Meat Loaf leșinase pe scenă și în seara de joi, 28 iulie, în timpul unui show pe care l-a susținut în orașul Pittsburgh din statul Pennsylvania.
Michael Lee Aday, cunoscut sub numele de scenă Meat Loaf, este un actor și un cântăreț american de rock. El este faimos mai ales datorită trilogiei de albume „Bat out of Hell” și a apărut în peste 50 de filme și show-uri de televiziune.