MCPN: Acuzațiile ONG-urilor referitoare la încălcarea legii sunt neîntemeiate



Ministerul Culturii și Patrimoniului Național (MCPN) transmite într-un comunicat că acuzațiile ONG-urilor care au cerut demiterea ministrului Kelemen Hunor, reclamând lipsa de măsuri pentru protejarea patrimoniului în proiectul „Diametrala Buzești-Berzei-Uranus”, sunt neîntemeiate.
Cele 17 ONG-uri în cauză au reclamat joi, într-o scrisoare adresată premierului Emil Boc și președintelui UDMR Marko Bela, lipsa de implicare a ministrului Culturii în procesul de distrugere a patrimoniului, precum și lipsa unor măsuri de corectare a unor disfuncționalități în sistemul de protejare a patrimoniului.
„În toate problemele legate de proiectul «Diametrala Buzești-Berzei-Uranus», ministrul Kelemen Hunor, Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, în general, și instituțiile subordonate au acționat cu respectarea strictă a legii. În cele câteva situații în care firme angajate de către Primăria Generală au acționat fără să aibă documentația completă necesară, ministerul a intervenit imediat la autoritățile care sunt abilitate, legal, să oprească asemenea acțiuni, adică Prefectura și Inspectoratul de Stat în Construcții. Prin urmare, considerăm că toate acuzațiile ONG-urilor referitoare la încălcarea legii sunt neîntemeiate”, se arată în comunicatul MCPN.
Totodată, reprezentanții ministerului apreciază că „este trist și dezamăgitor faptul că o serie de ONG-uri, altminteri prestigioase, s-au angajat într-un demers excesiv, emoțional și, cel mai grav, incorect în prezentarea faptelor și argumentelor”.
„Dacă ar fi să citim ad litteram scrisoarea ONG-urilor, acestea reclamă «lipsa de implicare a ministrului Culturii în procesul de distrugere a patrimoniului» (sic!). Asta înseamnă, pe românește, că ministrul Culturii NU este implicat în distrugerea patrimoniului. Nu vrem să fim pedanți, dar, din păcate pentru demersul ONG-urilor, această bâlbâială a rațiunii se regăsește sistematic într-o scrisoare redactată în grabă (de ce oare?, de ce acum?) și în care torentele de cuvinte dramatice covârșesc logica și orice fel de spirit constructiv”, se mai spune în comunicat.
În încheiere, MCPN transmite că așteaptă ca ONG-urile în cauză să acționeze în instanță ministerul în cazul în care consideră că argumentele lor sunt solide.
„Totuși, așteptăm de la ONG-uri – pe care le vom considera întotdeauna un partener privilegiat de dialog – o implicare mai rațională și mai orientată către soluții constructive”, se arată în finalul mesajului MCPN.
Organizațiile non-guvernamentale care au semnat scrisoarea dată publicității joi consideră atitudinea lui Kelemen Hunor în proiectul „Diametrala Buzești – Berzei – Uranus” în profund dezacord cu misiunea și portofoliul său de ocrotitor al patrimoniului. Lucrările s-au derulat, până în acest moment, fără un aviz din partea Ministerului Culturii și Patrimoniului pentru proiectul în ansamblu, se arată în comunicatul comun al celor 17 ONG-uri.
Ele reclamă că ministrul putea și era obligat să solicite sistarea lucrărilor în zonă până la emiterea acestui aviz, dar, cu toate acestea, Ministerul Culturii a emis avize de desființare individuale pentru 60 de clădiri istorice din zona Berzei – Buzești. Mai mult, a emis ultimele 18 avize după ce se angajase în fața ONG-urilor că nu mai emite avize de desființare, potrivit sursei citate.
În opinia celor 17 ONG-uri, în mandatul său, ministrul Kelemen Honor nu a corectat disfuncționalitățile majore ale sistemului în protejarea patrimoniului, nu s-a manifestat împotriva niciunei agresiuni majore asupra patrimoniului construit, dimpotriva a fost de câteva ori complice la accelerarea procesului de distrugere.
„Considerăm scandalos ultimul gest al ministrului Culturii, prin care a sfidat decizia Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice, cel mai important organism profesional în protejarea patrimoniului. Deși Comisia a solicitat oprirea lucrărilor de demolare în proiectul Buzești-Berzei, Ministrul a consimțit la emiterea avizelor de demolare pentru alte 27 de imobile. Mai mult, pentru 18 dintre acestea ministrul se angajase în fața organizațiilor neguvernamentale din Platforma pentru Bucuresti că Ministerul nu va emite avizul decât în baza unei documentări complete și după consultarea Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice”, se arată în scrisoarea către cei doi demnitari.
Pe 16 septembrie 2008, Comisia Prezidențială pentru Patrimoniu Construit, constatând gravitatea agresiunii asupra patrimoniului construit, solicita un număr de măsuri de urgență de ordin administrativ și legislativ, dar niciuna dintre aceste măsuri nu a fost luată până în acest moment.
Ministerul Culturii s-a angajat oficial să propună un Cod al Patrimoniului până în octombrie 2010. Nu numai ca un astfel de Cod nu a apărut încă, dar organizațiile de protejare a patrimoniului nu au fost niciodată consultate de către Minister în elaborarea Codului, potrivit sursei citate.
Pe 3 iunie 2010, 22 de organizații neguvernamentale au trimis ministrului Culturii un memoriu în care semnalau numeroase acte și acțiuni ale Direcției pentru Cultură București, structura locală a ministerului, îndreptate împotriva patrimoniului construit pe care Direcția are în atribuții să îl apere. Organizațiile făceau referire și la raportul Corpului de Control al ministrului Culturii din 2009, care a găsit numeroase încălcări ale legii în protejarea patrimoniului.
„În ciuda memoriului organizațiilor neguvernamentale și a raportului Corpului de Control, ministrul Culturii nu a luat nicio măsură pentru normalizarea activității Direcției pentru Cultură București”, reclamă ONG-urile.
Mai mult, Ministerul Culturii a confirmat avizele ilegale pentru demolare emise de Direcția pentru Cultură București pentru imobilele din strafa Gutenberg nr. 3A și șoseaua Kiseleff nr. 39, deși organizațiile neguvernamentale au semnalat că nu era de competența Direcției să le emită.
Proiectul „Diametralei Buzești-Berzei”, deși are consecințe importante asupra patrimoniului construit, nu are avizul Ministerului Culturii. Deși lucrările sunt de notorietate publică, deși organizațiile de protecția patrimoniului i-au solicitat-o, ministrul nu a cerut oprirea lucrărilor până la avizarea proiectului, ci a avizat demolarea a 33 de clădiri.
Pe 26 ianuarie 2011, Comisia Națională a Monumentelor Istorice a solicitat oprirea lucrărilor de demolare din proiect până la evaluarea de către Comisie a întregului proiect. Ministrul Culturii a trecut peste decizia Comisiei și a permis structurii locale a Ministerului emiterea avizelor de demolare pentru alte nouă imobile.
Mai mult, pe 2 februarie 2011, ministrul a promis personal organizațiilor neguvernamentale că Ministerul nu va emite avize de desființare până la clarificarea situației. Cu toate acestea, în intervalul 10-14 februarie structura locală a Ministerului a emis avize de desființare pentru alte 18 imobile.
„Declasarea monumentelor istorice Hotel Marna și Casa C-tin Rădulescu (Cinema Feroviar) s-a produs cu încălcarea de către Ministerul Culturii a procedurilor de declasare, iar avizarea demolării lor s-a făcut cu încălcarea unei decizii judecătorești. Ministerul Culturii nu a luat nicio măsură față de demolarea ilegală a imobilului din str. Berzei 34, parte a unui ansamblu monument istoric. Cu dispreț față de lege și față de mandatul său de ocrotitor al patrimoniului, a avizat ulterior demolarea deja consumată”, mai scriu reprezentanții ONG-urilor.
Scrisoarea este semnată de ActiveWach, Agenția de Monitorizare a Presei, Asociația pentru Protecția și Documentarea Monumentelor și Patrimoniului (Pro_Do_Mo), Alianța Civică, Asociația București, Asociația Ecopolis, Asociația Frontul Negustoresc Obor, Asociația Odaia Creativă, Asociația pentru Tranziție Urbană, Asociația Pro Democrația Club București, Asociația Rencontres du Patrimoine Europe-Roumanie, Asociația Salvați Bucureștiul, Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu, Centrul de Cercetare și Dezvoltare Anthropoesis, Fundația Eco-Civică, Fundația Media Art & Social Experiment, Grupul Miliția Spirituală, Societatea Academică din România.