Selecționerul Steve McClaren i-a întrebat pe componenții reprezentativei Angliei dacă ar trebui să îl convoace din nou la echipa națională pe fostul căpitan, David Beckham, informează Sunday Mirror.
Potrivit sursei citate, McClaren se gândește să îl includă pe Beckham în lotul pentru meciul cu Israel, programat luna viitoare, în preliminariile Campionatului European din 2008.
„S-a pus problema rechemării lui Beckham. Evident că McClaren se teme să nu destabilizeze moralul fragil al echipei într-un moment critic, dar este clar că se gândește să-l aducă înapoi pe Becks”, a declarat o sursă din anturajul unui jucător din naționala Angliei.
David Beckham, care a acumulat 94 de selecții în echipa Angliei, a renunțat la banderola de căpitan după Cupa Mondială din Germania și de atunci nu a mai fost convocat de Steve McClaren. Selecționerul va monitoriza forma lui Beckham în următoarele săptămâni.
Sunday Mirror publică aceste informații la o zi după ce fostul internațional englez Alan Shearer a afirmat că David Beckham nu va mai juca niciodată pentru reprezentativa de fotbal a Angliei, chiar dacă selecționerul Steve McClaren a dat asigurări că Beckham poate reveni la națională. „McClaren a luat o decizie în ceea ce îl privește pe David Beckham și este greu de crezut că un om cu personalitatea selecționerului se poate răzgândi. Nu cred că David Beckham va mai juca vreodată pentru naționala Angliei, asta este. El va rămâne cu cele 94 de selecții pe care le are în prezent”, a spus Shearer.
Sondaj
McClaren i-a întrebat pe internaționalii englezi dacă ar trebui să îl convoace pe Beckham




