Ministrul Culturii, Adrian Iorgulescu, a spus, marți, în cadrul unei conferințe de presă, că Festivalul „George Enescu” din 2009 va fi unul „mamut”, pe o perioadă mai extinsă și cu mai multe evenimente, dar cu același buget din partea statului ca al ediției trecute, de circa 25 de milioane de euro. „Pentru prima dată, cu circa un an înainte de debut, festivalul este bătut în cuie în proporție de 99%”, a anunțat ministrul Culturii, precizând că programul a fost deja stabilit. Însă, a mai spus Iorgulescu, deși perioada de desfășurare (30 august – 26 septembrie 2009) este mai extinsă decât la edițiile precedente și deși există un număr mai mare de manifestări muzicale, bugetul alocat de MCC nu va fi mai mare decât în trecut, deci nu va depăși 25 de milioane de euro.
Potrivit lui Iorgulescu, din punct de vedere al calității, nu numai al cantității, ediția din 2009 a Festivalului „George Enescu” va fi una dintre cele mai bune de până în prezent, păstrându-se obiectivele stabilite la începutul festivalului, în 1958. Încă de la fondare, festivalul a reprezentat, pe lângă un eveniment în cinstea compozitorului și interpretului „nepereche”, și o ocazie de a promova valorile românești contemporane și de a aduce tinere talente pe scenă, a precizat Iorgulescu.
Programul ediției din 2009 a Festivalului „George Enescu” include 24 de opusuri enesciene, peste 80 de lucrări românești semnate de autori contemporani, numeroși interpreți români și circa 40 de comunicări din partea unor specialiști în opera marelui compozitor român.
Totodată, ministrul a mai spus că în cadrul festivalului vor avea loc 37 de manifestări în țară, la Iași, Cluj, Timișoara, Sibiu și Brașov, iar directorul evenimentului, Ioan Holender, a subliniat că „este un festival național, nu comunal”.
Ministrul Culturii, dar și Ioan Holender, au subliniat importanța prezentării spectacolelor de operă „Oedipe” de George Enescu, în regia lui Petrică Ionescu, o coproducție ONB – Opera din Toulouse, care va deschide festivalul, și „Celan”, aceasta din urmă, în cinstea poetului de origine română Paul Celan, prea puțin cunoscut în țară, după cum au remarcat cei doi organizatori ai festivalului. Opera „Celan” a fost compusă de Peter Ruzicka și va fi pusă în scenă, sub bagheta compozitorului, de soliștii, Corul și Orchestra Operei Naționale București. Iorgulescu a mai spus că este luată în considerare o colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România pentru a spori conștientizarea aparteneței lui Paul Celan la cultura română.
Ioan Holender a mai spus că și, în ediția din 2009, se păstrează tradiția invitării unui spectacol de operă din provincie pe scena Operei Naționale București (ONB). Dacă anul trecut spectacolul invitat a fost „Tosca”, de la Opera Națională din Timișoara, anul viitor, la Festivalul George Enescu va fi invitat „Otello” de Giuseppe Verdi, producție a Operei din Cluj și creație care nu face parte din repertoriul ONB. Din programul Operei Naționale din București, în cadrul festivalului, mai fac parte și producțiile „Macbeth”, „Manon Lescaut” și „Lacul lebedelor”. Tot pe scena ONB, Baletul din Monte Carlo va prezenta „Cenușăreasa”.
Pe de altă parte, festivalul va aduce la București 13 orchestre mari din Europa, printre care Royal Philharmonic Orchestra și Orchestra del Maggio Musicale Fiorentino, care va susține spectacole și sub bagheta dirijorului român Cristian Mandeal. De asemenea, la festival vor mai participa 14 orchestre de cameră internaționale, printre care Orchestra din Lausanne, dirijată de Christian Zacharias, dar și opera și baletul din Monte Carlo.
Spectacolele din cadrul ediției din 2009 se vor desfășura la Sala Mare și Mică a Palatului, Ateneul Român, Opera Națională din București, Teatrul Național „I.L.Caragiale”, Aula Muzeului Național de Artă, Sala „Mihail Jora” a Societății Române de Radiodifuziune și Sala Mică a Ateneului Român.
Violonistul rus Maxim Vengerov, care și-a anulat participarea la ediția trecută a festivalului, din cauza unor probleme medicale, va participa la ediția de anul viitor, de această dată în calitate de dirijor. Astfel, Vengerov va dirija în cadrul festivalului Orchestra Filarmonică „George Enescu”.
Printre artiștii prezenți în programele camerale se vor număra Maria Joao Pires, Muray Perahia, Elisabetha Leonskaja, Isabelle Faust și Alexader Melnikov, Serghei Nakariakov, Leif Ove Andsnes, Misha Maisky, Daniel Hope, Les Arts Florissants, Les Musiciens du Louvre.
Festivalul cuprinde, ca și la edițiile precedente, competițiile internaționale de pian, vioară și compoziție, juriile la cele trei secțiuni fiind deja stabilite. Astfel, din juriul pentru concursul de vioară fac parte, printre alții, Pavel Berman (Italia), Florin Croitoru (România) și Igor Petrushevsky (Marea Britanie). Juriul la secțiunea pian este compus, printre alții, din Rolf-Dieter Arens (Germania), Akiko Ebi (Japonia) și Dan Grigore (România), iar cel pentru compoziție, din Cornel Țăranu (România), Bernard Cavanna (Franța) și Hubert Stuppner (Italia).
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a anunțat, printr-un mesaj trimis la conferință, că Primăria Municipiului București va acorda premii în valoare totală de 100.000 de euro pentru câștigătorii Concursului Internațional „George Enescu”.
Redactorul șef al postului Radio România Muzical, Liliana Staicu, a precizat la conferință că toate concertele de la Ateneu, Sala Mare și Sala Mică a Palatului vor fi transmise în direct, în timp ce spectacolele de la ONB vor fi înregistrate și transmise de Radio România Muzical și Cultural. În același timp, Radio România Internațional și posturile regionale ale Societății Române de Radiodifuziune vor prelua o parte din program.
Biletele la spectacolele din cadrul festivalului se vor putea rezerva începând de la 1 ianuarie.
Printre partenerii media ai evenimentului se numără postul de televiziune Mezzo, CNN, Euronews, Deutche Welle și RFI.
Festivalul „George Enescu” a fost înființat în 1958, pentru a omagia viața și creația marelui compozitor român. Primele ediții ale acestui festival au reunit nume sonore ale vieții muzicale internaționale din respectiva perioadă, printre care Yehudi Menuhin, David Oistrach, Sviatoslav Richter și Herbert von Karajan.
Programul ediției de anul trecut a festivalului a cuprins 36 de lucrări de creație enesciană, 145 de opusuri din repertoriul universal și 85 de lucrări contemporane românești. În 2007, festivalul a adus la București 3.000 de muzicieni din toată lumea. Printre aceștia s-au numărat pianiști celebri, precum Martha Argerich, Evgheni Kissin, Murray Perahia, surorile Labèque, Nelson Freire, Boris Berezovski, Polina Leschenko. Lor li s-au adăugat alte nume mari ale muzicii clasice, precum Valeri Gherghiev, Christophe Eschenbach, companii de operă românești și străine precum Orchestra din Paris, Filarmonica din Oslo, Filarmonica din Rotterdam, Freiburg Baroque și Orchestra simfonică din Londra.
Festivalul Internațional „George Enescu” va fi promovat, în premieră, în cadrul unui turneu european ce include conferințe de presă și mini-recitaluri ale unor artiști români, în orașe precum Londra, Berlin și Viena, a declarat directorul Artexim, Mihai Constantinescu, în cadrul unei conferințe care a avut loc, în iulie, la sediul Ministerului Culturii și Cultelor.
Turneul european de promovare a festivalului, organizat în colaborare cu Institutul Cultural Român și Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT), va cuprinde orașele Berlin, Bruxelles, Paris, Londra, Toulouse, Florența, Roma, Munchen și Viena.