Mazda prezintă în avanpremieră noul Mazda3 MPS



Mazda3 MPS 2009
Mazda3 MPS 2009

Mazda are cu ce să se laude la Geneva. Două modele din aceeași gamă dar poziționate la extreme. În primul rând – Mazda3 MPS, vedeta standului mărcii japoneze, modelul sportiv care va juca rolul versiunii de top. Aceasta urmează să înlocuiască din luna septembrie generația curentă disponibilă pe piața europeană din vara anului 2006.
La fel ca actualul model, Mazda3 MPS dispune de un motor turbo de 2,3 litri cu tehnologie de injecție DISI (Direct Injection Spark Engine). Puterea propulsorului și performanțele acestuia nu au fost comunicate, însă este de așteptat ca numărul de cai putere să se situeze între 260 CP – ai versiunii actuale și 305 CP – câți deține Ford Focus RS, motor pe baza căruia Mazda a dezvoltat noul propulsor pentru Mazda3 MPS. Grație optimizărilor aduse agregatului turbo pe benzină, sportivul hatchback îndeplinește normele de poluare Euro 5.
Poziționat în segmentul compactelor, noul model japonez vine echipat un kit care sporește agresivitatea dar și performanțele dinamice ale mașinii.
Mazda3 MPS se individualizează prin gura de aerisire montată pe capotă, liniile cromate de la nivelul grilei față, praguri mai generoase, eleron spate, două țevi de eșapament cromate și jante de 18 inch din aliaj ușor.
Tot în gama noului Mazda3 și tot la Geneva va fi lansată versiunea i-Stop care se evidențiază prin consum și emisii diminuate. Ea va fi disponibilă pe un model cu motorizarea MZR DISI de 2.0 litri ce dezvoltă 175 de cai putere, și este echipată cu sistemul Stop&Start. Constructorul nipon susține că varianta Mazda3 i-Stop consumă cu 12% mai puțin decât modelul standard dotat cu același propulsor de 2,0 litri.
La nivel global Mazda a comercializat peste 2 milioane de modele Mazda3, cunoscute pe alte piețe sub numele de Mazda Axela.


Mazda3 MPS 2009
Mazda3 MPS 2009
Mazda3 MPS 2009
Mazda3 MPS 2009
Mazda3 MPS 2009
Mazda3 MPS 2009