Mazăre: Simona Halep va primi titlul de cetățean de onoare al Constanței



Primarul Constanței, Radu Mazăre, a afirmar, marți, că jucătoarea de tenis Simona Halep va primi titlul de cetățean de onoare al orașului în următoarea ședință de Consiliul Local, care va avea loc în această lună, transmite corespondentul MEDIAFAX.”În prima ședință de Consiliu Local o facem cetățean de onoare pentru că merită. Nu știu cam când e data, probabil săptămâna viitoare”, a declarat Radu Mazăre jurnaliștilor, înainte de a intra în sediul Poliției Județene Constanța, unde merge săptămânal, în condițiile în care se află sub control judiciar.În luna martie, Radu Mazăre ezita să-i acorde acest titlu Simonei Halep, spunând că sportiva mai are lucruri de demonstrat.



Recomandări