Citite în ziare sau urmărite cu o bere în mână pe micul ecran, tragediile au în ele ceva de film american: te uiți, zici măi frate, ce nenorocire, dar fără să simți pe dinăuntru cum se produce cine știe ce rezonanță sufletească. Așa e când citim știrile cu accidente rutiere, așa e când trecem la alea referitoare la criza economică.
Deodată însă, nenorocirile se apropie de noi și ne ating. Mi-am dat seama că accidentele de circulație devin tot mai dese, din ziua când au început să moară persoane din preajma mea: foști colegi, vecini, prieteni, rude. La fel și cu criza asta nenorocită: mi-am dat seama că e din ce în ce mai groasă, de când în jurul meu au început să curgă și să se întețească sângele.
Un fost coleg de școală a rămas pe liber cu serviciul, a căutat zadarnic un timp în altă parte și, negăsind nimic, s-a spânzurat. O prietenă a garantat cu apartamentul pentru un credit de-al unor fini de cununie afaceriști: de curând, prietena a rămas fără casă, în timp ce finul – falit – s-a împușcat într-o pădure, iar nevastă-sa a ajuns la balamuc. Un vecin de peste drum a dat-o-n bară cu biznisul, și-a luat pușca de vânătoare și o sticlă de whisky, pentru a fi găsit ulterior pe un câmp, cu un glonte gros în cap.
În același timp, alte tragedii, ale unor oameni rămași pe drumuri cu cârca plină de datorii, sunt gata să izbucnească, într-o țară care se înmlăștinează galopant.
Desigur, nu trebuie să te aștepți la solidaritate din partea clasei care s-a înavuțit din politică, ci la un minimum de decență. Dar când un fruntaș PSD ca Mazăre iese de sub fustele bulănoaselor sale doar ca să mai tragă câte o gură de aer, chiar că ți se apleacă. Desigur, omul e liber să se dezmățeze până face „penis captivus” și trebuie chemate echipa de descarcerare și descrăcănare, dar nu în văzul unui neam care suferă mai mult ca niciodată.
Când partidul ăsta a fost creat de Iliescu, ideea cea mai vehiculată era a unei formațiuni populare. Din asta a rămas praful. Din Iliescu, a rămas același lucru.
