Primarul Constanței, Radu Mazăre, despre care ANI susține că a fost incompatibil timp de șapte luni, în 2003, spune că nu a fost administrator al societății la care inspectorii de integritate se referă, ci doar acționar și că a fost o eroare a ONRC, afirmând că inspectorii ANI îi „caută chiloții”.
„La Cotroceni a fost veselie mare: șeful l-a prins pe Mazăre, în sfârșit, l-au găsit, a fost administrator în 2003 la o societate. S-au repezit ca ulii să-mi caute chiloții din 2003. Și slugile de la ANI, slugile lui Băsescu, s-au găsit să dea un comunicat în care să declare sus și tare incompatibilitatea mea, fără ca inspectorii de integritate să-mi dea un telefon și să-mi pună o singură întrebare. E o reacție a unei instituții a statului care demonstrează încă o dată că totul în România este subordonat politic”, a declarat, marți, într-o conferință de presă, Radu Mazăre.
El a prezentat actul constitutiv al SC Nisipuri, la care face referire ANI, arătând că firma este administrată de Mihai Mazăre, fratele său, iar el este acționar unic la această societate, legea neinterzicând acest lucru la vremea respectivă.
Primarul Constanței susține că, după ce a aflat din presă că este verificat de ANI, s-a informat la Registrul Comerțului, constatând că aceștia au „înregistrat eronat”, în loc de Mazăre Mihai, administrator, figurând Mazăre Radu-Ștefan.
„Cei de la Registrul Comerțului au înregistrat greșit. La administrator, în loc de Mazăre Mihai au pus Mazăre Radu-Ștefan. Am sunat la Registrul Comerțului și au făcut modificarea din oficiu. Dacă mi-ar fi dat un telefon (cei de la ANI-n.r.) s-ar fi lămurit și nu îl mai prindeau pe Mazăre să-l dea jos”, a adăugat primarul Constanței.
Agenția Națională de Integritate (ANI) a anunțat, marți, că a constatat că Radu Mazăre a fost în incompatibilitate în perioada 23 aprilie – 6 noiembrie 2003, pentru că, pe lângă funcția de primar al municipiului Constanța, a fost și administrator al unei firme.
În urma analizării documentelor primite de la Judecătoria Constanța, Oficiul Național al Registrului Comerțului și Administrația Finanțelor Publice a municipiului Constanța, ANI a constatat că Radu Mazăre, ales primar în primul mandat din 2000 – 2004, a fost până în 6 noiembrie 2003 și administrator la SC Nisipuri SA. Mazăre fusese numit adminsitrator al firmei respective în 4 noiembrie 1998, arată ANI.
În anul fiscal 2003, SC Nisipuri SA a realizat venituri totale de 3.390.401.000 de lei vechi și un profit brut de 1.320.472.000 de lei vechi.
Agenția menționează că Mazăre „a avut posibilitatea de a pune capăt stării de incompatibilitate în care se afla, prin renunțarea în cel mult 60 de zile de la data intrării în vigoare a actului normativ menționat anterior, însă acesta a renunțat la calitatea de administrator la SC Nisipuri SA abia în data de 06.11.2003”.