Primarul Constanței, Radu Mazăre, susține că președintele Traian Băsescu nu este de acord ca Portul Constanța să treacă la autoritățile locale pentru că altfel ar pierde controlul acestuia, pe care l-ar fi deținut „prin acoliții săi” în ultimii 20 de ani.
„Cred că au intrat în fibrilații acoliții lui, afaceriști din port, când au auzit declarațiile premierului. Probabil au pus mâna pe telefon și au spus: «Ce facem, șefu ? Traiane, ce facem, salvează-ne !» Știți foarte bine cine a controlat Portul Constanța timp de 20 de ani de zile. Nu știți, că doar nu l-a controlat Mazăre de la Bamboo. Băsescu și cu toată tagma lor, și cu toți afaceriștii ăia și cu vămile și cu toate poveștile astea”, a declarat Radu Mazăre, joi, într-o conferință de presă.
Mazăre a mai afirmat că Băsescu are dreptate atunci când spune despre el că umblă cu fete în Mamaia, adăugând că el nu le face „ministre și nici șefe de partid”.
„Este adevărat ce spune președintele Băsescu că eu umblu cu fete prin stațiunea Mamaia. Dar nu le fac ministre, nu le dau jumătate din bugetul țării pe mână și nici nu încerc să le fac șefe de partid. Și mai e ceva, un mic amănunt: eu nu sunt însurat și nici ele măritate”, a precizat Mazăre.
Primarul a menționat că Portul Constanța va trece la municipalitate după ce Guvernul va iniția un proiect de lege prin care toate porturile din țară vor trece la autoritățile locale, dar a spus că nu știe când se va întâmpla acest lucru.
„Am discutat cu Ponta despre trecerea portului la Primăria Constanța. Domnia sa mi-a spus că va iniția un proiect de lege prin care vor trece toate porturile la primării, inclusiv Portul Constanța. Eu nu l-am suspectat niciodată pe Ponta că nu s-ar ține de cuvânt. A și declarat domnul Ponta ieri că i se pare o chestiune normală, în regulă, așa se întâmplă în Europa și o să o discutăm împreună”, a mai afirmat Mazăre.
Președintele Traian Băsescu a declarat că ar fi riscant pentru angajamentele României cu NATO sau Exxon ca premierul să accepte ca municipalitatea constănțeană să devină acționar majoritar la Portul Constanța, el afirmând că primarul Radu Mazăre „stă mai mult cu domnișoare dezbrăcate prin Mamaia”.
„Mi-e greu să văd că unul care stă mai mult cu domnișoare dezbrăcate prin Mamaia, se îmbracă în tot felul de armuri, când o face pe papuașul, când pe apașul, mi-e foarte greu să îl văd discutând cu generalii de la NATO chestiuni serioase legate de tranzitul de armament, de muniție, de trupe. Mi-e greu să îl văd discutând cu Exxon, dacă le spune să îl caute la Bamboo în discotecă. «Deci vedeți că șeful e la Bamboo, e acolo cu niște sirene ieșite din Marea Neagră». Cred că am fi noi neserioși să trimitem Exxon, NATO… Poate eu greșesc, dumneavoastră vedeți vreun general american mergând să discute cu el, sau în Brazilia că ăsta mai pleacă și în Brazilia?”, a afirmat Băsescu, miercuri seară, la B1TV.
El a subliniat că ar fi „cea mai mare greșeală” ca premierul Ponta să accepte ca municipalitatea să devină acționar majoritar la administrația portului, așa cum vrea primarul Mazăre, având în vedere importanța proiectelor energetice și militare care presupun tranzitul prin acest port.
Portul Constanța este posibil să fie trecut de sub administrarea Ministerului Transporturilor sub cea a Primăriei Constanța, așa cum de principiu se întâmplă și cu porturi mari din Europa, precum Rotterdam, dar când și cum se va face transferul rămâne de discutat, a declarat premierul Victor Ponta.
El a răspuns astfel întrebat de jurnaliști dacă intenționează să treacă Portul Constanța în administrarea primăriei, având în vedere că primarul Radu Mazăre s-a arătat îngrijorat de modul în care se desfășoară activitatea în cadrul acestei porți maritime.
„De principiu, toate porturile mari din Europa, începând cu Rotterdamul, Hamburgul mi se pare că este la fel, au primăria ca acționar, așa încât principiul e foarte corect. Când și cum vom face transferul o să discutăm”, a spus premierul.
Ministrul Transporturilor Relu Fenechiu (PNL) așteaptă scuze de la Radu Mazăre (PSD) pe tema trecerii Portului Constanța la primăria din oraș, în contextul în care au avut o întâlnire în care i-a spus primarului Constanței că portul ar trebui să rămână în coordonarea Transporturilor.
„Sincer, mă uit în ochii lui Radu Mazăre și aș aștepta să își ceară scuze, dacă el mă respectă așa cum îl respect și eu, ca un om politic. Pentru că da, Radu Mazăre a venit să avem o discuție bărbătească și oficială despre Portul Constanța. I-am spus că părerea mea este că Portul Constanța, fiind de importanță strategică, trebuie să rămână în coordonarea Ministerului Transporturilor, și asta este părerea mea. Este o părere, nu pot avea decizie. Decizia este importantă, după părerea mea poate să fie doar la Parlamentul României, printr-o lege”, a spus Fenechiu, joi, la o întâlnire cu presa.
În toamna anului trecut, presa l-a citat pe primarul Constanței, Radu Mazăre, afirmând că există un acord între el și premierul Victor Ponta de a transfera acțiunile Portului Constanța la autoritățile locale și că deputații constănțeni vor depune în Parlament un proiect de lege pentru transferarea acțiunilor Portului Constanța deținute de stat către autoritățile locale.