Mijlocașul român al echipei germane Hertha Berlin, Maximilian Nicu, s-a accidentat la antrenamentul de marți dimineața și nu va putea juca în meciul cu Bayern Munchen, programat sâmbătă, în ultima etapă din 1.Bundesliga, informează site-ul oficial al clubului din capitală.
Nicu, în vârstă de 27 de ani, a suferit o ruptură musculară la coapsa stângă și are nevoie de pauză două săptămâni.
Astfel, mijlocașul german de origine română este inapt pentru ultimul joc din campionat, pe teren propriu, în compania liderului Bayern Munchen. Indiferent de rezultatul acestei partide, formația lui Nicu (locul 18, ultimul, cu 24 de puncte) va retrograda.