Ilegalități în transportul public

Maxi-taximetriștii pirați nu renunță cu una cu două



Maxi-taximetriștii pirați nu renunță cu una cu două
Maxi-taximetriștii pirați nu renunță cu una cu două

– TPL va filma microbuzele care transportă ilegal persoane în municipiul Suceava și va prezenta cazurile tuturor autorităților locale și județene
Inițiativa societății de transport public local TPL, de a filma microbuzele de maxi-taxi, care, sub pretextul unor transporturi interjudețene, pe trasee fantomă, fac transport public între stațiile din municipiul Suceava, a avut efecte asupra unora dintre transportatori. Convocați la sediul ARR (Autoritatea Rutieră Română), operatorilor de transport care au fost reclamați de TPL că piratează transportul public local li s-a explicat că asemenea practici sunt ilegale, dar numai o parte din ei au ținut cont de cele discutate. În vreme ce unii din ei au renunțat la plăcuțele de traseu pe care erau scrise vizibil mai ales stațiile din municipiul Suceava, mai puțin localitățile limitrofe pe care trebuiau să le deservească, altora nu le-a păsat absolut deloc de ce spune legea, ci numai de banii care le intrau ilegal în buzunare.
“Chiar și după ce ARR le-a atras atenția că nu procedează corect, sunt unii operatori care pur și simplu sfidează toate autoritățile. Sunt cel puțin trei microbuze care fac mereu transport de persoane în municipiul Suceava, sub pretextul rutelor către și dinspre localități limitrofe. Cele trei, cu număr de înmatriculare 27 BOG, pe traseul Trei Movile – Burdujeni Sat, 06 MOU și 07 LLW Lipoveni – Suceava, vor fi primele pe care le vom urmări în trafic și le vom filma cum iau călători din stațiile din municipiu și îi lasă tot în municipiu, lucru pentru care nu au fost autorizați”, a declarat administratorul unic al TPL, Darie Romaniuc.
Filmele cu ilegalitățile maxi-taximetriștilor pirați vor fi trimise apoi tuturor instituțiilor competente să ia decizii în această privință, pentru a se solicita intervenția acestora în stăvilirea unor practici anti-concurențiale.



Recomandări

Cum se aducea amfetamină ascunsă în chiloți, prin Vama Siret, sub directa coordonare a unui polițist de frontieră

Cum se aducea amfetamină ascunsă în chiloți, prin Vama Siret, sub directa coordonare a unui polițist de frontieră
Cum se aducea amfetamină ascunsă în chiloți, prin Vama Siret, sub directa coordonare a unui polițist de frontieră