Matthew McConaughey încearcă să revină la fizicul de altădată



Matthew McConaughey încearcă să revină la fizicul care l-a consacrat, după ce a slăbit drastic pentru un rol. Actorul a terminat filmările la pelicula „The Dallas Buyer’s Club”, în care a jucat un electrician homofob, bolnav de SIDA.
După ce a ajuns la greutatea de aproximativ 60 de kilograme pentru rolul lui Ron Woodroof din filmul „The Dallas Buyer’s Club”, actorul a mărturisit că se află doar cu 2 kilograme în minus față de ținta sa pentru această perioadă, informează dailymail.co.uk.
Matthew McConaughey a apărut la Festivalul de Film Sundance, din Park City, Utah, pentru a-și promova ultima peliculă.
El a vorbit despre recentele declarații ale prietenului său Lance Armstrong, care a recunoscut că s-a dopat: „Prima mea reacție a fost să fiu supărat”, a afirmat actorul, precizând că vrea să fie „delicat” în ceea ce privește subiectul.
„Am fost furios. Apoi a început să-mi pară rău pentru el. La început am luat totul personal, ceea ce fiecare cred că a făcut. Pentru el nu a fost ceva personal pentru că trăia în minciună. A fost o întreagă fațadă pe care trebuia să o poarte pe umeri”, a precizat McConaughey.El și Armstrong au fost foarte apropiați, petrecând vacanțe împreună, antrenându-se împreună și chiar lucrând amândoi, în special pentru fundația de caritate a ciclistului, Livestrong.”Ceea ce am realizat este că cei care au privit personal problema nu au dreptate. Ce ar fi putut el să facă? Să mă cheme și să-mi spună: ««Uite, omule, am făcut-o, dar să nu-i spui nimănui»». Atunci aș fi avut într-adevăr un motiv să fiu supărat pe el: ««Vrei să port asta cu mine?»»”, a afirmat actorul.
Referitor la aspectul său fizic, Matthew McConaughey a declarat pentru revista People: „Îmi place să mă lupt. E vremea să mă lupt acum. Am avut 61 de kilograme, acum am 68, am terminat filmul, așa că încerc să-mi revin”.
Actorul a mărturisit că a savurat din plin cheeseburger-ul pe care l-a mâncat după ce filmul a fost gata: „Asta a fost. Am luat cheeseburger-ul și am stat 25 de minute pentru a-l savura”, a precizat actorul.