Maternitatea Rădăuți, care se confruntă cu noi cazuri de infecții cu stafilococ auriu la bebeluși, în ciuda dezinfecției generale efectuată după un episod similar, înregistrat la finele anului trecut, când maternitatea a fost închisă, își va continua activitatea chiar dacă focarul s-a reactivat. Conducerea Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava a informat ieri că decizia de reînchidere aparține ministerului de resort, însă până atunci se iau toate măsurile pentru limitarea numărului de cazuri. Cel mai important lucru, care ar permite stoparea îmbolnăvirilor, rămâne însă identificarea sursei de infecție, despre care se presupune că ar fi în rândul personalului, tot așa cum s-a întâmplat și la sfârșitul lui 2013.
Între timp, Spitalul Suceava, unde până acum au fost internați patru bebeluși aflați în stare critică, din cauza contaminării cu stafilococul auriu în maternitatea Rădăuți, acolo unde s-au născut, își ia propriile măsuri de prevenție. Conducerea acestei unități vrea să evite răspândirea infecției în maternitatea suceveană, după tratarea cazurilor provenite de la Spitalul Rădăuți.
Între timp, numărul copiilor contaminați cu stafilococul auriu la maternitatea rădăuțeană crește, ajungând deja la opt, după ce un alt copil a fost internat în secția de Chirurgie a Spitalului Suceava în seara zilei de miercuri, cu abces cutanat. În total, până acum, jumătate din sugarii bolnavi au necesitat internare, unul dintre ei fiind la un pas de moarte, după ce erupția cutanată provocată de infecția cu stafilococul auriu i s-a extins pe 20% din suprafața corpului, după cum a precizat ieri directorul adjunct medical al Spitalului Suceava, dr. Tiberius Brădățan.
Managerul Spitalului Rădăuți nu a ținut cont de recomandările DSP de a sancționa administrativ personalul
Directorul adjunct medical al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava, dr. Cătălina Zorescu, a declarat ieri că în maternitatea de la Rădăuți condițiile de cazare sunt ”de excepție”, ca urmare a recentei reabilitări, aici fiind îndeplinite toate condițiile de autorizare sanitară, ceea ce nu ar justifica o eventuală măsură de închidere. Singura problemă este reprezentată de o posibilă sursă de infecție în rândul cadrelor medico-sanitare, care nu se spală suficient pe mâni și le transmit copiilor infecția. ”Cu siguranță noi va trebui să întreprindem mai multe acțiuni de control în rândul personalului, ca să ne asigurăm că respectă regulile de igienă și protocoalele privind îngrijirea nou-născuților, și să dispunem alte dezinfecții”, a punctat dr. Cătălina Zorescu. Adjunctul DSP a adăugat că încă sunt așteptate rezultatele analizelor de laborator efectuate pe probele microbiologice recoltate de la personalul maternității și de pe suprafețe, iar în funcție de acestea s-ar putea renunța la decizia de neînchidere a maternității, dacă și ministerul de resort o va cere.
Dr. Cătălina Zorescu este de părere că deși condițiile hoteliere din maternitate sunt foarte bune, iar managerul spitalului Rădăuți a asigurat materiale sanitare și dezinfectanți, după episodul de la finele anului trecut, situația a rămas neschimbată în ceea ce privește riscul de contaminare și din cauza nesancționării administrative a personalului angajat. Ea a explicat că după izbucnirea focarului de infecție cu stafilococ auriu în maternitatea Rădăuți, în lunile noiembrie-decembrie, DSP Suceava a recomandat managerului Spitalului Rădăuți să fie schimbat asistentul-șef al maternității, să fie sancționat medicul epidemiolog și medicul-șef de secție, însă până în prezent nu au fost luate astfel de măsuri.
Carantină în saloanele Spitalului Suceava în care sunt tratați bebelușii contaminați
„S-a confirmat că toate cazurile de infecție intraspitalicească înregistrate la maternitatea Rădăuți au fost determinate de stafilococul auriu, iar noile cazuri de îmbolnăvire sunt o continuare a focarului de infecție înregistrat la sfârșitul anului trecut”, a concluzionat dr. Cătălina Zorescu.
Maternitatea Rădăuți a fost închisă în data de 18 decembrie, după ce mai mulți nou-născuți au fost depistați cu infecții sau abcese ale pielii, dar și osteomielită într-un caz, afecțiuni provocate de stafilococul auriu, un microb de spital rezistent la antibioticele obișnuite. O anchetă fulger demarată de DSP Suceava după izbucnirea focarului a arătat că responsabile de răspândirea infecției sunt chiar cadrele medico-sanitare de la maternitate, care nu s-au spălat pe mâini înainte, practic jumătate din cei 62 de salariați fiind contaminați cu stafilococul auriu. Maternitatea s-a redeschis în data de 6 ianuarie, însă îmbolnăvirile au continuat să apară la trei săptămâni de la reluarea activității.
La acestă oră, în Spitalul Suceava mai sunt internați doi dintre cei patru bebeluși ajunși aici în stare critică, după ce s-au infectat în maternitatea Rădăuți. Directorul adjunct medical al Spitalului Suceava, dr. Tiberius Brădățan, a declarat ieri că evoluția copiilor este bună, însă pentru protejarea celorlalți bebeluși aflați în spital s-au instituit măsuri speciale. „Au fost stabilite circuite separate pentru mamă și copil. Putem vorbi practic de o carantină localizată în saloanele în care sunt tratate cazurile de la Rădăuți, în sensul izolării acestora și limitării accesului publicului în zona respectivă”, a spus medicul. El le-a cerut aparținătorilor să nu încerce să forțeze accesul în secția în care se află bebelușii contaminați și să se gândească la faptul că astfel le fac rău, îngreunându-le vindecarea prin expunerea lor la diverși microbi. „Suntem pregătiți să preluăm toate cazurile care ar mai putea să apară la maternitatea Rădăuți, deși ar fi de dorit ca situația de la finele anului trecut să nu se repete”, a completat adjunctul Spitalului Suceava.
Medicii rădăuțeni sugerează că igiena precară a unor mame ar sta la baza îmbolnăvirilor
În timp ce conducerea DSP Suceava pare să fie convinsă că vinovați de infectarea nou-născuților sunt angajații maternității care i-au avut în grijă, reprezentanții spitalului Rădăuți încearcă să arunce vina pe mamele copiilor. Directorul adjunct medical, dr. Liviu Dubei spune că stafilococul auriu este prezent în rândul populației, iar șansele ca acesta să fi fost adus în maternitate de femeile venite să nască, mai ales de cele cu o igienă precară, sunt destul de mari: „După momentul din decembrie s-au luat cele mai drastice măsuri de igienizare, s-au folosit cele mai puternice soluții, s-a scos totul de acolo, inclusiv inoxul de pe aparatură s-a corodat. Cât privește măsurile luate împotriva personalului, vă pot spune că nu a fost găsit un om de la care să se poate pleca pentru luarea unei măsuri punitive. Vreau să vă spun că săptămânal se fac cursuri, acum începem din nou o campanie zilnică de instruire și așteptăm să vedem dacă acestea vor avea rezultate. După ce ne-a vizitat comisia de Iași, săptămâna trecută, am urmat recomandările ei, copiii care se nasc astăzi stau într-un salon, cei care se vor naște mâine vor sta în alt salon, și tot așa. Problema e că numărul de locuri e foarte limitat și de aceea, când nu vom mai putea asigura noi aceste condiții, vom îndruma pacienții către Suceava. Este singura variantă care trebuie încercată și trebuie văzut cum va fi. Ancheta e în derulare, s-au luat probe, cei de la DSP vor veni din nou peste câteva zile și vom vedea. Părerea mea e că nu se va găsi sursa pentru că nu e din maternitate, e ceva care contaminează și se vehiculează, fie că e vorba de personal ori de mame”.
Ce evită însă să explice dr. Liviu Dubei este de ce în celelalte maternități din județ nu au apărut focare similare de infecție cu stafilococ auriu, dacă microbul este într-adevăr adus din exterior și transmis prin lipsa de igienă a unor mame.
Până la identificarea sursei de infecție, conducerea spitalului Rădăuți a decis ca toate mamele care vor să nască în această unitate sanitară să fie direcționate către Spitalul Suceava, urmând ca cei 20 de bebeluși aflați în maternitatea rădăuțeană să fie externați treptat, astfel încât să se poată efectua o nouă dezinfecție generală.




