Maternitatea Spitalului Orășenesc Siret ar putea fi închisă din cauza lipsei de paciente și a neîndeplinirii indicatorilor. Directorul executiv al Autorității de Sănătate Publică Suceava, doctor Alexandru Paziuc, declară că, în condițiile în care unitatea spitalicească în cauză se confruntă cu o acută criză financiară, nu se justifică menținerea unui serviciu ineficient, mai ales că gravidele pot fi preluate de spitalele din Rădăuți și Suceava.
Alexandru Paziuc a precizat că „nu se poate ține personal la maternitate pentru paza unor paturi goale” și că este necesară o reorganizare a spitalului.
Directorul ASP a spus că la această oră Spitalul Orășenesc Siret nu are bani pentru a-și plăti utilitățile, pentru achiziționarea de medicamente și materiale sanitare, și că sunt probleme cu sindicaliștii din cauza imposibilității plății sporurilor personalului.
Alexandru Paziuc este de părere că unitatea spitalicească va trebui să facă reduceri de personal și să reorganizeze unele servicii pentru a putea supraviețui. Conducerea unității va prezenta săptămâna viitoare ASP Suceava propuneri în vederea eficientizării activității, care vor fi dezbătute, iar apoi, se va lua o decizie.





