Materialismul domină lumea contemporană

După părerea noastră, materialismul reprezintă acea concepție a omului despre viață, care pune accentul doar pe dimensiunile ei materiale, biologice sau trupești și care neagă explicit sau implicit existența sufletului și a transcendentului. Omul materialist crede în orice, cum ar fi în bani, putere sau dominație, succes, glorie ori prestigiu, dar nu și în Dumnezeu. El este în general, fie ateu, fie un credincios formalist ori chiar ipocrit.
Credem că este interesant de analizat cu cât materialism au fost impregnate toate filosofiile umaniste din ultimele veacuri, așa-zis moderne. Amintim astfel, în special pragmatismul, utilitarismul, existențialismul, evoluționismul, materialismul dialectic și istoric promovat de comunism și mai ales materialismul societății de consum din perioada contemporană.
Omul secularizat Se știe că mulți filosofi, începând din antichitate cu Epicur (care identifica drept scop al omului căutarea plăcerii) au îmbrățișat teza potrivit căreia utilul sau ceea ce ne poate aduce maximum de fericire trebuie să fie principiul suprem al acțiunilor noastre. Putem aminti astfel și pe Thomas Hobbes, Helvetius, Jeremy Bentham, John Locke și J.J. Rousseau.
Astăzi, utilitarismul a îmbrăcat forma adecvată vremurilor noastre moderne, adică aceea a materialismului societății de consum. Această formă de materialism care se bazează pe încurajarea și întreținerea permanentă a nevoii omului de a consuma noi și noi produse, găsindu-și în această îndeletnicire plăcere și fericire, este exclusivistă și reduce până la anulare necesitatea moralei creștine și dorința omului de comuniune cu Dumnezeu, Creatorul său și al întregului univers. Acest consumerism impus de globalizarea actuală promovează un alt tip de om – omul secularizat, adică alipit total față de lucrurile pământești și de viața aceasta pe care dorește să o trăiască plenar și la intensitate maximă.
Sufletul omului tânjește după Dumnezeu Nu ne putem îndoi de faptul că, lumea materială nu poate oferi bucurii și satisfacții adevărate. Ea nu poate aduce fericire sufletului, pentru că acesta aspiră permanent la întâlnirea cu Dumnezeu, Cel care i-a dat naștere. De aceea sufletul omului tânjește după Dumnezeu, precum copiii orfani după părinții lor, și uneori, în cazul sfinților, are bucuria de a pregusta încă de aici de pe pământ fericirea deplină, duhovnicească, care există în împărăția cerească.
Dacă vom contempla lucrările lui Dumnezeu, existente pretutindeni, uimitoare prin complexitate, diversitate și perfecțiune, vom înțelege că adevărata fericire este cea duhovnicească, cea legată de credința vie și trăitoare în Dumnezeu; în respectul, comuniunea și dragostea noastră față de cei din jur; în nașterea, creșterea și educarea copiilor noștri. Iar fericirea poate cea mai mare este aceea de a ne jertfi, asemenea Mântuitorului pentru semenii noștri.
„Nimeni nu poate să slujească la doi domni” Prin urmare, este de neînțeles cum pot unii să-și găsească fericirea în bani sau bunuri materiale. În Noul Testament, se vorbește la un moment dat de mamona sau duhul satanic. Însuși Fiul lui Dumnezeu ne spune: „Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî și pe celălalt îl va disprețui; nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui mamona.” Iar mai departe, zice Domnul: „De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiți pentru sufletul vostru ce veți mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veți îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana și trupul decât îmbrăcămintea? […] Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă.” (Matei, 6, 24-33)
Observăm cât de important este sufletul omului și că trebuie să lepădăm din grijile noastre lumești. Desigur, nu vom neglija total trupul sau nu vom alunga orice grijă față de noi înșine sau față de alții. Accentul însă trebuie să cadă pe viața noastră spirituală și pe datoriile pe care le avem față de Dumnezeu și semenii noștri. Pentru a nu aluneca pe panta materialismului, individualismului și egoismului, care este iubirea luciferică de sine.
Atentat la viața spirituală Au rămas absolut memorabile cuvintele filosofului sau gânditorului creștin Petre Țuțea. Iată ce ne spune la un moment dat: „Eu când discut cu un ateu, e ca și cum aș discuta cu ușa. Între un credincios și un necredincios nu există nici o legătură. Acela e mort, sufletește mort, iar celălalt e viu și între un viu și un mort nu există nici o legătură. Credinciosul creștin e viu. Ateii și materialiștii ne deosebesc de animale prin faptul că nu avem coadă. Ateii s-au născut, dar s-au născut degeaba. […] Comuniștii au vrut să ne facă fericiți cu forța: bă, să fiți fericiți, că vă ia mama dracului! Adică să mănânci bine, să bei bine, să dormi bine și la loc comanda!”
Iată de ce trebuie să condamnăm cu hotărâre materialismul. Pentru că este un atentat la viața spirituală, care ne aduce fericirea. Omul materialist își îndepărtează semenii prin iubirea banului și goana după bani. El nu mai învață, nu mai citește, nu mai ajută pe nimeni, nu mai poate iubi pe cineva, ajunge să se creadă adeseori un dumnezeu aici pe pământ. Își cultivă patimile, viciile, obsesia banului și averii, gloria deșartă și carierismul.
Într-o carte intitulată „Credința ortodoxă” scrie: „Iubirea de argint este pofta neînfrânată după bunurile pământești, considerând câștigarea lor drept scopul principal al vieții. Ea se arată, pe de o parte, prin strădania de a păstra cu îndărătnicie cele adunate, adică prin zgârcenie. Păcatul acesta se împotrivește dreptății și îndurării, aducând mari pagube semenilor noștri. Iar Sf. Ap. Pavel ne spune că: ’Iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor și cei care au poftit-o cu înfocare au rătăcit de la credință și s-au străpuns cu multe dureri’ (I Tim. 6, 10)!”
Virusul materialismului Omul materialist vede în bani și bunuri un scop în sine. Dar banul n-a fost conceput astfel inițial. Nu spunem că nu este folositor dar trebuie să ne păstrăm noi înșine măsura și distanța față de el. Ori, etica protestantă a multor secte leagă succesul și virtutea de bani! Adică, dacă ai bani ești în grațiile lui Dumnezeu iar dacă nu îi ai ești un mare păcătos! Cu alte cuvinte, sărăcia este văzută ca o pedeapsă, o povară, o rușine și o urmare directă a păcatelor săvârșite…
Însă același Petre Țuțea, reproducând cuvintele unui preot bătrân, spune: „Circulă o zicală că banul e ochiul dracului. Eu nu-l concep ca ochiul dracului, eu îl concep ca pe o scară dublă. Dacă-l posezi, indiferent în ce cantități și te miști în sus binefăcător pe scară, nu mai e ochiul dracului. Iar dacă cobori, atunci te duci cu el în infern, prin vicii, prin lăcomie și prin toate imperfecțiile legate de orgoliu și de pofta de stăpân.”
Oricât de banală li s-ar părea unora afirmația, lumea contemporană este realmente grav bolnavă. Boala este una sufletească și ea avansează rapid către cancer. Lumea de astăzi este infectată de VIRUSUL MATERIALISMULUI, microb care ne ucide lent sufletul și trupul de care este legat, condamnându-l prin căutarea plăcerilor și bunurilor pământești la osânda veșnică a muncilor și durerilor Iadului. Iar singurul antidot al acestei maladii este ÎNTOARCEREA LA DUMNEZEU ȘI LA BISERICA SA – ORTODOXIA.
Materialismul duce la distrugere? Materialismul satanic în esența lui, este așadar cel care conduce această lume spre autodistrugere și moarte spirituală. Omul materialist se sinucide lent și devine un om mort sufletește, un om mortificat și împietrit. El nu mai are sentimente. Are doar o voință mai puternică și o rațiune proprie bolnavă. Nu întâmplător unii autori au pomenit de sintagma „morții vii”. Pentru că, deși vii, oamenii materialiști sunt cu adevărat morți în ceea ce privește spiritul. În timp ce creștinii, sunt dimpotrivă asemenea lumânărilor care ard și luminează, îndepărtând tot întunericul din jur, prin flacăra credinței lor adevărate în Dumnezeu.
(Radu Iacoboaie)