Materialele refolosibile vor putea fi cumpărate doar de la firme și pe bază de factură



Centrele de colectare a materialelor feroase și neferoase vor putea cumpăra doar de la persoanele fizice autorizate și firme, pentru a descuraja furturile de cabluri, care în cazul operatorilor telecom au provocat prejudicii cu 7,5 milioane de euro și au afectat 250.000 de abonați.
„Vrem să promovăm un act normativ, fie proiect de lege, fie ordonanță de urgență, prin care orice vânzare-cumpărare de materiale feroase și neferoase să aibă la bază o factură fiscală. Printr-o astfel de obligație, vrem să descurajăm furturile de materiale refolosibile, care în ultimul an au afectat activitatea operatorilor și le-au generat pierderi”, a declarat miercuri pentru MEDIAFAX secretarul de stat în Ministerul Comunicațiilor Marius Fecioru.
În cursul acestui an, potrivit datelor ministerului, în urma furturilor au fost afectați aproximativ 250.000 de abonați de întreruperea serviciilor, iar prejudiciul companiilor s-a ridicat la 7,5 milioane de euro.
„Dintre companiile telecom, foarte grav afectate de aceste furturi sunt cele care utilizează vechea tehnologie pe cabluri de cupru, dar nu au fost ocoliți nici operatorii care folosesc fibră optică”, se arată într-un comunicat al Ministerului Comunicațiilor remis miercuri agenției MEDIAFAX.
Fecioru a mai spus că, potrivit OUG 16/2001 privind gestionarea deșeurilor industriale reciclabile, centrele de colectare erau obligate să emită documente pentru orice achiziție de materiale feroase și neferoase, dar în acest an actul normativ a fost abrogat prin Legea 211/2011 privind regimul deșeurilor.
„Prin OUG 16/2001 s-a reușit reducerea furturilor de materiale cu până la 80% în anumite zone ale țării, cum ar fi Constanța, Mureș și Hunedoara”, a afirmat Fecioru.
El a arătat că nu numai operatorii din telecom sunt grav afectați de furturile de materiale refolosibile, ci și companiile feroviare și energetice.
„În același timp, companiile care se confruntă cu această situație ar trebui să își asigure paza și sistemele de alarmare pentru elementele de infrastructură, lucru diminuat în ultima perioadă din cauza reducerii bugetelor pe perioada de criză economică”, a mai spus secretarul de stat.
Potrivit datelor autorității de reglementare în telecom (ANCOM), numărul de linii de acces de telefonie fixă a crescut cu 4,1% în primele șase luni ale acestui an, ajungând la 4,89 milioane.