O serie întreagă de materiale documentare vechi, toate legate de Ștefan cel Mare și Sfânt și de Cetatea de Scaun a Sucevei, pot fi văzute începând de vineri în holul central de la intrarea în Inspectoratul de Poliție Județean Suceava.
Dorind să marcheze sărbătoarea de la finele săptămânii trecute, când Suceava a aniversat 620 de ani de atestare documentară, conducerea Poliției a acceptat propunerea unuia dintre angajați, pasionat colecționar.
Comisarul Lucian Solcanu, în vârstă de 37 de ani, pasionat de personalitatea lui Ștefan cel mare și Sfânt, strânge de ani de zile materiale documentare rare și vechi despre marele domnitor, iar acum a găsit un bun prilej ca să-și prezinte colecția colegilor și sucevenilor care ajung în sediul IPJ Suceava.
Medalii, monede, un pomelnic, o spadă
Pe holul Poliției cei interesați pot admira medalii și monede jubiliare care vizează epoca lui Ștefan cel Mare.
De asemenea, cărți rare, care evocă personalitatea lui Ștefan cel Mare ori istoria Cetății, scrise de mari nume ale istoriei la finele secolului XIX sau începutul secolului XX, fac și ele parte din inedita expoziția. Din vitrine nu lipsesc cărți poștale, maxime și timbre omagiale vechi care îl au în prim plan pe Ștefan cel Mare și Sfânt.
Ca piese de rezistență, care îi atrag pe cei care văd expoziția, putem aminti de o spadă replică după cea a marelui domnitor, confecționată în 2004 în Spania de o firmă care face replici după armele marilor personalități istorice, dar și de un pomelnic cu rugăciuni, vechi din 1904, când s-au serbat 400 de ani de la trecerea în neființă a ilustrului domnitor.






