Materiale de protecție împotriva COVID – 19 pentru 200 de persoane cu dizabilități și 200 de persoane nevoiașe de etnie romă

Ambasada Franței în România și Institutul Francez din România au acordat un sprijin financiar în valoare de 3.000 de euro Institutului Bucovina, pentru achiziționarea și distribuirea unor materiale de protecție împotriva COVID – 19. Prin donația de 3.000 de euro, 200 de persoane cu dizabilități care locuiesc în comunitățile izolate și 200 de persoane de etnie romă aflate în situații de risc și marginalizare socială au primit kit-uri de igienă distribuite de voluntarii Asociației Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina. O parte dintre acestea au ajuns la locuitorii cătunului Țâmpoceni din satul Capu Codrului, comuna Păltinoasa.
Extinderea proiectului „Voluntari pentru Sănătate”, inițiat de Institutul Bucovina, a permis desfășurarea unor campanii de informare în comunitățile defavorizate, în vederea prevenirii infectării cu SARS – CoV 2. Partenerii implicați în buna desfășurare a activităților au fost Ambasada Franței în România, Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, Instituția Prefectului Județului Suceava și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava.
„Pentru cele 200 de persoane cu dizabilități și 200 de etnie romă din aceste comunități vulnerabile, accesul la informație corectă și oficială este limitat sau chiar inexistent în lipsa unui televizor, a internetului sau a materialelor mass-media în format tipărit. În acest sens, 20 de voluntari ai Institutului Bucovina au fost instruiți și au ajutat la împărțirea a 2.000 de materiale informative despre ce este noul coronavirus, simptome, recomandări și metode de prevenție a îmbolnăvirii. Au fost distribuite kit-uri de igienă care au inclus măști de protecție cu multiplă folosință și produse de igienă”, au transmis reprezentanții Institutului Bucovina.
– Conferință online
Institutul Bucovina a participat recent și la întâlnirea online organizată de către Institutul Francez din România și Laurence Auer, Ambasadoarea Franței în România. În cadrul evenimentului s-au discutat tematici din domeniul sănătății și incluziunii sociale, respectiv acțiunile desfășurate în perioada pandemiei și sprijinul acordat grupurilor vulnerabile din județul Suceava prin proiectul „Voluntari pentru Sănătate”. Începând cu august 2020, Institutul Francez din România și Serviciul de Cooperare al Ambasadei Franței în România au început o campanie de susținere a societăților civile românești implicate în acțiuni de sprijinire a comunităților vulnerabile din România pe timpul pandemiei, prin ajutorul financiar a 14 ONG-uri din țară. Mai multe informații sunt disponibile pe https://ro.ambafrance.org/-Romana-. Persoana de contact, responsabilă de acțiunile desfășurate în cadrul proiectului: Ecaterina Sauța. Adresă de mail: ecaterina.sepal@gmail.com. Pentru a fi la curent cu activitățile desfășurate de Institutul Bucovina, puteți să vizitați pagina de Facebook Organizația Institutul Bucovina (https://www.facebook.com/i.bucovina).

Voluntari ai Institutului Bucovina au ajutat la împărțirea a 2.000 de materiale informative despre noul coronavirus
Voluntari ai Institutului Bucovina au ajutat la împărțirea a 2.000 de materiale informative despre noul coronavirus
Materiale de protecție împotriva COVID – 19 pentru 200 de persoane cu dizabilități și 200 de persoane nevoiașe de etnie romă
Materiale de protecție împotriva COVID – 19 pentru 200 de persoane cu dizabilități și 200 de persoane nevoiașe de etnie romă

Recomandări

CJSU Suceava a stabilit mai multe măsuri de prevenire și intervenție pe perioada codului portocaliu de vreme severă valabil zilele următoare

Evenimentul caritabil „Și tu poți fi Moș Crăciun”, ediția a XIII-a, la Câmpulung Moldovenesc. Sfințirea centrului „Theraspa Bucovina”

Activități dedicate diversității etnice și dialogului intercultural, la instituții școlare din județ

Clasă Confucius inaugurată la Colegiul ”Ștefan cel Mare”. Limba și cultura chineză, mai aproape de elevi

Auditoriumul Colegiului de Artă Suceava, modernizat cu o investiție de 180.000 de euro, de Fundația Umanitară ASSIST și donatori