Drama locuitorilor din comuna Arbore afectați de potopul abătut asupra lor la sfârșitul săptămânii trecute i-a sensibilizat pe democrații suceveni. Aceștia le-au întins o mână de ajutor chiar în prima zi de după dezastru, ajutor concretizat în donarea de materiale de construcții. „Partidul Democrat s-a implicat în această zonă și era și normal să o facă prin mai multe donații. Fiind vorba de o situație complicată și dificilă, acțiunea a început încă de sâmbătă prin membrii noștri de partid. Omul de afaceri Dan Cocan a trimis încă de sâmbătă și duminică materiale de construcție. Pe lângă casa care va fi finanțată și construită de către domnul deputat PD Aurel Olărean, Partidul Democrat prin membrii săi a făcut și va face în continuare donații de circa 350 de milioane de lei. Vom dona materiale de construcții în special material lemnos, materiale de zidărie, astfel încât să le fie de folos celor ale căror locuințe au fost distruse de ape. Zilele acestea 2-3 TIR-uri cu materiale de construcții vor ajunge la Arbore”, a declarat președintele organizației județene a PD, Eugen Constantin Uricec.





