Material lemnos de aproape 50.000 lei, confiscat de polițiști de la o unitate de procesare a lemnului

Polițiștii din cadrul I.P.J. Suceava, Serviciul de Ordine Publică – Biroul de Combatere a Delictelor Silvice, în cooperare cu lucrători ai Gărzii Forestiere Suceava, au efectuat miercuri un control pe linia respectării prevederilor legale privind achiziția, debitarea și comercializarea materialelor lemnoase la o societate comercială din satul Holda, oraș Broșteni, administrată de o femeie de 43 ani, din oraș Broșteni, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava. În urma verificărilor s-a constatat că, în perioada iunie-iulie 2018, societatea a primit cantitatea de 65,62 m.c. lemn rotund rășinoase fără proveniență legală, în sensul că pe avizele primare de însoțire material lemnos au fost înscrise coduri unice invalide și a livrat cantitatea totală de 54,12 m.c. cherestea rășinoase fără proveniență legală. De asemenea, s-au mai constatat încălcări ale legislației silvice în vigoare în ceea ce privește înregistrarea avizelor de însoțire a materialului lemnos. În cauză s-a dispus sancționarea contravențională a unității economice, aplicându-se două sancțiuni în cuantum de 10.000 lei, pentru încălcarea prevederilor din Legea 171/2010, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea cantității totale de 119,74 m.c. material lemnos (65,62 m.c. lemn rotund rășinoase și 54,12 m.c. cherestea rășinoase) în valoare de 47.438,8 lei.

Recomandări

Premieră în lumea afaceriștilor ilegali cu lemn: Patronul Pensiunii Codrii Bucovinei și un angajat, reținuți și propuși pentru arestare pe 30 de zile

Șapte autotrenuri cu lemne sub sechestrul poliției, deja, în acest an, și 1870 de mc lemn confiscat din depozite

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României

Patronul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, călcat din nou de polițiști: două autotrenuri puse sub sechestru și pază cu jandarmii, pentru ridicarea unei cantități foarte mari de lemn

Proprietarul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, pus sub control judiciar în dosarul multiplelor transporturi ilegale de material lemnos

Camion în valoare de 30.000 de euro, cu care se transporta cherestea fără acte, indisponibilizat de polițiști