Matematica și limba română, reunite în cadrul aceluiași concurs, la Colegiul „Ștefan cel Mare”

În ajunul Zilei Internaționale a Copilului, la Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava s-a desfășurat festivitatea de premiere a concurenților de la cea de-a XVII-a ediție a Concursului elevilor de la clasele a IV-a și a VIII-a din municipiul Suceava și din comunele învecinate.
Competiția urmărește stimularea și promovarea elevilor capabili de performanțe la două discipline de bază din planul de învățământ, limba română și matematică.
La clasa a IV-a, Premiul I și Premiul special la matematică au fost obținute de Alexandra Palagheanu, de la Școala Gimnazială Nr. 8 Suceava, coordonată de prof. Maria Calancea. Premiul al II-lea i-a revenit elevului Mihnea Ștefan Brădățan, de la Școala Gimnazială „Teodor Balan” Gura Humorului, îndrumat de prof. Catrina Cotoară. Matei George Petrescu (Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava) a fost recompensat cu Premiul al III-lea, sub îndrumarea prof. Maricica Andronache.
Premiul special la limba română a mers la Sabrina Julia Macoveiciuc, de la Școala Gimnazială „Miron Costin” Suceava, pregătită de prof. Teodosia Cornea.
La clasa a VIII-a au fost premiați următorii elevi: Premiul I, Premiu special la limba română și Premiu special la matematică (cu maxim de puncte) – Alexia Babliuc (Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, prof. Carmen Bocăneț și prof. Cristian Amorăriței); Premiul II – Șerban Orza (Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava, prof. Silvia Forij, prof. Adrian Vieriu); Premiul III – Ștefan Domunco (Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava, prof. Laura Cristina Asimionesei); Premiul III – Maria Temneanu (Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava, prof. Laura Cristina Asimionesei); Premiul III – Dragoș Andrei Sîrghi (Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, prof. Carmen Bocăneț, prof. Cristian Amorăriței).
Concursul a constat într-o probă scrisă, iar originalitatea tratării subiectelor a avut o pondere importantă în evaluarea lucrării. Concursul nu se vrea numai o simulare a testării naționale, ci o probă de perspicacitate, ingeniozitate și creativitate.
Premiile au fost oferite de Primăria Suceava și Asociația Profesioniștilor Colegiului Național “Ștefan cel Mare”.

Matematica și limba română, reunite în cadrul aceluiași concurs, la Colegiul „Ștefan cel Mare”
Matematica și limba română, reunite în cadrul aceluiași concurs, la Colegiul „Ștefan cel Mare”
Matematica și limba română, reunite în cadrul aceluiași concurs, la Colegiul „Ștefan cel Mare”
Matematica și limba română, reunite în cadrul aceluiași concurs, la Colegiul „Ștefan cel Mare”

Recomandări

Rebeca Ștefania Dănilă, de la Școala nr. 4, a obținut singura medie de 10 la simularea evaluării naționale

Care sunt școlile cu cele mai bune rezultate la simularea de la clasa a VIII-a

Colegiile naționale ”Ștefan cel Mare” și „Petru Rareș” Suceava au cele mai bune rezultate la cea de-a doua simulare a evaluării naționale organizată de IȘJ Suceava

167 de profesori și elevi de la școli din județ au prezentat momente artistice în centrul Sucevei, de Ziua Unirii Principatelor Române

„Mica Unire”, celebrată cu emoție și tradiție la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare” din Cajvana

„Unire-n cuget și-n simțiri”, activitate dedicată Unirii Principatelor Române, la Muzeul de Istorie