Matematică-informatică și științele naturii, cele mai mari medii la admiterea în liceu



Matematică-informatică și științele naturii sunt specializările de la admiterea în liceu la care s-a intrat cu cele mai mari medii, potrivit datelor centralizate de Ministerul Educației Naționale (MEN) după prima etapă de repartizare computerizată.
Cele două specializări, ambele de la profilul real, monopolizează, de altfel, primele 21 de locuri ale clasamentului pe țară alcătuit în funcție de ultima medie de admitere.
La specializarea matematică-informatică a Colegiului Național „Sf. Sava” din Capitală, ultima medie de intrare a fost 9,94, cea mai mare din țară. Același liceu bucureștean a fost primul din România, în acest clasament, și în 2012 și 2011, când ultima medie de intrare la matematică-informatică a fost 9,93, respectiv 9,94.
Pe locul 2 se află Colegiul Național „Frații Buzești” din Craiova, unde 9,93 a fost ultima medie de intrare la aceeași specializare. La același liceu craiovean, 9,93 a fost ultima medie de intrare și la specializarea științele naturii.
Alte licee cu medii de intrare foarte mari la profilul real sunt Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanța, Colegiul Național „B. P. Hașdeu” Buzău și Colegiul Național „Moise Nicoară” Arad.
Specializarea filologie de la profilul uman apare de-abia pe locul 22 (Colegiul Național „Frații Buzești” Craiova, ultima medie de admitere – 9,78, aceeași cu a locului 20), în timp ce științele sociale, tot de la uman, au prima prezență în top pe locul 31 (Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” București, ultima medie de admitere – 9,74).
Un număr de 145.392 de absolvenți ai claselor a VIII-a, reprezentând 99,65 la sută din totalul lor, au fost repartizați computerizat în învățământul liceal, luni, conform uneia dintre opțiunile exprimate, a informat MEN.
Alți 504 candidați nu au putut fi repartizați, deoarece nu au completat suficiente opțiuni care să permită încadrarea lor în vreo unitate de învățământ, arată sursa citată, într-un comunicat remis MEDIAFAX.
Din totalul elevilor repartizați, 74.849 (51,48%) au ales filiera teoretică, iar 70.543 (48,52%), filiera tehnologică.