Copilăria lui Hristos, Fiul Întrupat al Tatălui ceresc, se prelungeşte în familie sub chipul nevinovăţiei copilului, iar la pieptul lui Iisus se odihnește pururea fiecare copil, precum cel purtat în brațe de Mântuitorul, asemănat cu Împărăția cerurilor.
Fiecare copil este o reflexie a iubirii treimice, o frântură de rai, o lumină din lumea îngerilor, o măsură a iubirii părinţilor, pe care Dumnezeu o continuă, o intensifică, o întrupează și o înveșnicește.
În copilărie, intensitatea trăirilor pare că ajunge la cote maxime: plângem și râdem deopotrivă, ne supărăm amarnic, ca nici după câteva momente să iertăm din toată inima, suntem în mijlocul tuturor și în același timp însingurați. Pe măsură ce creștem, pierdem puțin câte puțin din exuberanța copilăriei. Seriozitatea ia locul zâmbetului, bucuria nu se mai manifestă chiar pentru orice, inocența inimii este pusă la încercare de dorințe, pretenții, ambiții, orgolii, nemaiubind la fel de liber. Nu mai roşim atunci când greşim, nu ne mai înfiorăm de emoție în fața a ceva nou, nu mai strigăm de bucurie atunci când ni se îndeplineşte vreo dorinţă, nu mai iertăm fără să condiționăm.
Matei, rod al dragostei părinților săi, împreună cu frățiorii și surioarele sale, a fost bucuria casei, a tămăduit durerile cele mai apăsătoare, lacrimile cele mai neodihnite, gândurile cele mai descurajate, rănile şi suferinţele cele mai adânci ale părinților săi. Dar, din păcate, glasul său cristalin nu se mai aude; ochii lui calzi nu mai privesc pătrunzător până în adâncul inimii; cuvintele lui molcome nu se mai aud sfătos; prezența lui delicată nu se mai face simțită; mâinile sale nu mai mângâie cu cumințenie mâinile tatălui său, sfințite prin Taina Preoției, și obrajii mamei sale; zâmbetul său nu se mai întrezărește privind spre frățiorii și surioarele sale, luminând întreaga casă.
Matei, copilul cu chip blând și suflet ales, a plecat din această viață în lumea de Dincolo într-o zi cu o mare însemnătate: Botezul Domnului. Astăzi trupul lui este coborât în măruntaiele pământului de sub streașina Mănăstirii Buciumeni, precum s-a ascuns odinioară Lizuca în scorbura teiului ce străjuiește intrarea, iar sufletul lui va asculta dintru cele înalte corul maicilor dând răspunsurile la Liturghia zilnică și celelalte slujbe pe care le-a îndrăgit atât de mult.
Să ne plecăm genunchii în faţa voii lui Dumnezeu pentru suflețelul curat și neprihănit al lui Matei ce a pornit pe drumul spre Împărăţia cerurilor, mulţumindu-I pentru că ni l-a dăruit, chiar și pentru o vreme, pe acest copil minunat, binecuvântându-i şi călăuzindu-i paşii pentru a fi, prin blândețea și bunătatea sa, o lecție pentru cei ce l-au avut în preajmă. De acum înainte, Matei este un nou nume ce se adaugă printre îngeri.
Adresez cuvânt de compasiune şi de mângâiere părintelui Ioan, doamnei preotese Diana, lui Iustin, Miriam, Xenia, Alexie și Filofteia, odată cu exprimarea regretului de a fi pierdut pe una dintre cele mai dragi persoane sufletelor lor.
La ceas de vremelnică despărțire, ne rugăm Mult-Milostivului Dumnezeu ca, pentru rugăciunile lui Matei, plecat printre îngeri, să ridice din patul suferinței pe cei răniți în tragicul accident și să îi întărească în purtarea acestei cruci pe părinții, frățiorii și surioarele lui Matei, pe bunicii și pe părinții spirituali, și pe toți cei dragi ai lui.
Cu părintești binecuvântări și condoleanțe pentru cei îndurerați,
† CALINIC
Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților
