La CN „Ștefan cel Mare” Suceava

„Mate & Info”… altfel

Săptămâna „Școala altfel” a debutat la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” cu un concurs în spiritul tradiției instituției, adică de matematică și informatică. Intenția declarată în pliantul distribuit în toate școlile din Suceava și împrejurimi a fost cea care s-a constituit într-un motto al evenimentului: „Antrenăm inteligența!” S-au lăsat antrenați nu mai puțin de 64 de competitori din clasele IV-VIII, subiectele fiind alcătuite pe fiecare nivel în parte și solicitând în primul rând creativitatea.
O întreagă „armată” de profesori ai colegiului și-a adus contribuția la derularea concursului (desfășurat în două reprize de câte o oră și jumătate pentru fiecare disciplină, cu o jumătate de oră pauză între ele): profesorii Dan Popescu, Cristian Amurăriței și Adrian Vieriu (matematică), Adrian Petrișor, Dana Marcu, Ovidiu Marcu și Corina Mocanu (info), comisia de organizare fiind coordonată de profesorii Dan Popescu (directorul colegiului) și Adrian Petrișor, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, reprezentat de inspectorii de specialitate, profesorii Marinela-Cristina Cimpoieș (mate) și Giorgie-Daniel Vlad (info).
De menționat că premiile au fost multe și consistente (între 130 de lei pentru premiul I și 75 de lei pentru mențiune, în valoarea acestora fiind inclus și câte un Anuar al colegiului), nu mai puțin de 33 dintre cei 64 de concurenți beneficiind de acestea, acordate prin contribuția a ing. Andrei Stanciu (Promoart Suceava), el însuși absolvent al colegiului.
Cei cinci merituoși câștigători ai premiului I au fost: Ioana-Ruxandra Mihailiuc (Școala Gimnazială 3 Suceava), Andrei-Robert Cuzenco (CN „Ștefan cel Mare” Suceava), Robert Arotăriței (Școala Nr. 9 „Ion Creangă” Suceava), Radu Ștefănescu și Șerban Șlincu (ambii de la CN „Petru Rareș” Suceava).

Recomandări

Dialog despre poezie cu poetul Adrian Alui Gheorghe, sâmbătă, acțiune organizată de Casa de Poezie Light of ink

Ziua Culturii Naționale a început în municipiul Suceava cu depunere de coroane de flori și jerbe la statuia lui Mihai Eminescu

Premiul I și Aur pentru doi elevi din Câmpulung, la Concursul Național de Fizică, Astronomie și Astrofizică