Spitalul Județean de Urgență Suceava a luat măsuri pentru combaterea efectelor caniculei, a informat ieri purtătorul de cuvânt al acestei unități sanitare, dr. Tiberius Brădățan, care a arătat că au fost asigurate stocurile de medicamente necesare pentru tratarea cazurilor înregistrate pe fondul temperaturilor ridicate.
„Spitalul a achiziționat în cantități suficiente seruri pentru hidratare, calciu, vitamine, hemisuccinat de hidrocortizon, medicamente utilizate în tratarea pacienților cu probleme cauzate de căldură”, a spus medicul.
Responsabilul de relațiile cu presa a arătat că au fost puse în funcțiune și aparatele de aer condiționat, care sunt montate în sectoarele mai sensibile, cum ar fi UPU, și în secțiile de la etajele superioare ale unității, și s-a avut grijă ca dozatoarele de apă distribuite pe fiecare secție în parte să fie mereu pline și la dispoziția personalului și a pacienților.
Hrană cu multe legume și fructe, pentru bolnavii internați
Medicul a mai spus că, în ceea ce privește hrana bolnavilor, nu au fost necesare măsuri suplimentare, întrucât meniurile servite pacienților au deja o componentă vegetariană.
“Bolnavii primesc supe și ciorbe cu zarzavaturi, salată de varză, mazăre, fructe”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență.
Până ieri, în județ, nu au fost înregistrate evenimente deosebite provocate de temperaturile ridicate.
„Nu am avut pacienți cu probleme de sănătate din cauza căldurii. Doar câteva cazuri de insolații, apărute la persoane care au stat mult afară, în soare, la muncile agricole”, a completat dr. Tiberius Brădățan.
În vederea prevenirii neajunsurilor provocate de caniculă, medicii recomandă evitarea consumului de alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea și diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii, precum și evitarea băuturilor cu conținut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) care sunt diuretice.
Recomandările medicilor
În schimb, doctorii recomandă consumul de fructe și legume proaspete (pepene galben, roșu, prune, castraveți, roșii) deoarece conțin o mare cantitate de apă, dar și consumul de iaurt (o doză de iaurt produce aceeași hidratare ca și un pahar de apă).
Pe de altă parte, medicii atenționează asupra activităților în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, etc.), despre care spun că ar trebui evitate pe cât posibil în cursul zilei.
Pentru prevenirea incidentelor în această perioadă cu temperaturi extreme, Direcția de Sănătate Publică Suceava recomandă populației să asculte sfaturile medicilor și să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11.00 și 18.00, să consume multe lichide, fructe și legume și să evite consumul băuturilor alcoolice sau a celor puternic cofeinizate.
Pentru pacienți
Măsuri speciale la Spitalul Suceava, din cauza temperaturilor ridicate
