DSP

Măsuri speciale la școala din Izvoarele Sucevei unde învăța fetița moartă de rujeolă



Directorul executiv al DSP, dr. Ludovic Abiței
Directorul executiv al DSP, dr. Ludovic Abiței

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava a intervenit cu măsuri speciale de limitare a numărului de îmbolnăviri prin rujeolă la școala din Izvoarele Sucevei, unde învăța fetița din satul Brodina de Sus care a murit luni din cauza acestei afecțiuni. Directorul executiv al DSP, dr. Ludovic Abiței, a informat ieri că la școala din Izvoarele Sucevei, unde sunt înscriși 90 de copii, 16 au fost diagnosticați în această săptămână cu rujeolă, dintre aceștia 11 fiind izolați la domiciliu, iar cinci internați în spital. Medicul a precizat că din analizele medicale ale minorilor depistați cu rujeolă a reieșit că aceștia au făcut boala deși erau vaccinați împotriva ei. Dr. Ludovic Abiței a adăugat că în cazul fetiței decedate analizele serologice au confirmat diagnosticul de rujeolă, iar acum sunt așteptate rezultatele probelor anatomo-patologice recoltate după deces.
„Nu am mai avut decese prin rujeolă de cel puțin cinci ani”
El a explicat că minora, de asemenea vaccinată împotriva bolii, s-a prezentat la medicul de familie din localitatea de domiciliu în data de 2 octombrie, la cinci zile de la apariția primelor semne de rujeolă. În data de 3 octombrie, fetița a fost internată la Spitalul Rădăuți, de unde, o zi mai târziu, dată fiind gravitatea situației, a fost transferată la Spitalul Suceava. Aici, copila a fost internată direct la Reanimare, ea fiind diagnosticată cu complicații ale rujeolei, respectiv bronho-pneumonie și miocardită.
„Epidemia de rujeolă care a evoluat în acest an în județ era în regres până la momentul apariției acestui caz nefericit. Nu am mai avut decese prin rujeolă de cel puțin cinci ani. Potrivit statisticilor, rata cazurilor de rujeolă cu complicații soldate cu deces este foarte mică, între 0,5 și 1%”, a completat șeful Direcției de Sănătate Publică.
La școala din Izvoarele Sucevei cursurile continuă
Pe de altă parte, directorul executiv adjunct medical al DSP, dr. Cătălina Zorescu, a arătat ieri că la școala din Izvoarele Sucevei cursurile continuă, însă împreună cu medicul de familie din comună s-a decis efectuarea unui triaj epidemiologic al elevilor, pentru depistarea unor eventuale noi cazuri de boală. Totodată, în unitatea de învățământ s-a efectuat o dezinfecție, fiind făcute și recomandări de prevenire a altor îmbolnăviri în rândul copiilor.
Dr. Cătălina Zorescu a subliniat că în momentul de față se analizează antecedentele vaccinale ale fiecărui elev în parte, urmând ca, împreună cu Ministerul Sănătății, să se stabilească necesitatea unei vaccinări suplimentare a copiilor.
„Din punct de vedere medical, pe perioada spitalizării, s-a făcut tot ce se putea pentru fetița decedată. Minora avea o constituție mai firavă, iar virusul rujeolic dă o deprimare majoră a sistemului imunitar. Așteptăm rezultatele analizelor de laborator pentru a vedea despre ce tulpină de virus era vorba, dacă era implicat un virus mai agresiv”, a subliniat adjunctul DSP.
În acest an, în județ a evoluat o epidemie de rujeolă care numără până la ora actuală aproape 600 de cazuri. Rujeola, cunoscută sub numele de pojar, este o boală extrem de contagioasă care se transmite pe cale aeriană, de la o persoană infectată la alta, răspândirea ei fiind foarte dificil de controlat.Netratată, rujeola poate avea complicații grave, printre care otita, pneumonia și encefalita.
Elevilor le este frică să mai meargă la cursuri
Lacrimi și durere, ieri, la Brodina de Sus, unde locuia fetița răpusă de rujeolă. În timp ce părinții copilei spun că nu știau ca la școala din Izvoarele Sucevei unde învăța fiica lor să existe cazuri de rujeolă, vecinii din sat povestesc că elevilor le este acum teamă să mai meargă la cursuri. „Am aflat după ce a murit că și alți copii de la școală aveau rujeolă. La început n-am știut ce are, a zis că o doare capul, apoi că se simte tot mai rău, am crezut că e și de la apa rece pe care a băut-o la școală. Am dus-o întâi la medicul de familie și apoi la spital. Sâmbătă era mai bine, am reușit să comunicăm cu ea, chiar dacă mai mult prin semne, și ne-am bucurat. Duminică, însă, medicii ne-au spus că e mai grav ca atunci când am internat-o. Luni dimineață, când am venit la spital, la ea, gata, nu mai aveam cu cine vorbi”, mărturisesc părinții îndurerați.



Directorul executiv adjunct medical al DSP, dr. Cătălina Zorescu
Directorul executiv adjunct medical al DSP, dr. Cătălina Zorescu
Directorul executiv al DSP, dr. Ludovic Abiței
Directorul executiv al DSP, dr. Ludovic Abiței