Decizie

Măsuri restrictive la amplasarea de chioșcuri în Bazarul modernizat

Primarul Sucevei discută cu bazariștii îngrijorați de soarta chioșcurilor lor
Primarul Sucevei discută cu bazariștii îngrijorați de soarta chioșcurilor lor

Sucevenii vor avea prioritate în fața locuitorilor altor județe, la amplasarea unui chioșc pe platforma modernizată a Bazarului.
Acest lucru le-a fost comunicat ieri comercianților din Bazar de primarul Sucevei, Ion Lungu, care a venit să se întâlnească cu bazariștii nemulțumiți de mutarea chioșcurilor lor din partea din față a centrului comercial, precum și de faptul că pe platforma modernizată, care va fi curând dată în folosință, numărul de locuri disponibile este mai mic decât înainte.
Adunați în partea din față a Bazarului, de unde o bună parte din chioșcuri au fost mutate, pentru a permite amenajarea unui sens giratoriu pentru Iulius Mall, comercianții din Bazar și-au expus nemulțumirile șefului municipalității sucevene. Dacă în privința chioșcurilor mutate, aceștia au primit asigurări că le vor fi repartizate locuri în zone cât mai accesibile clienților, în problema spațiilor disponibile pe platforma modernizată a fost găsită o altă soluție.
Sucevenii, avantajați la amplasarea chioșcurilor
“Ca urmare a prezenței stâlpilor și amenajărilor necesare pentru platformă, numărul de chioșcuri care va fi amplasat acolo va fi ceva mai mic decât înainte. Vom găsi soluții să mulțumim cât mai multă lume. În primul rând, în cazul în care unii au 4-5 chioșcuri, vor trebui să mai renunțe la unul, ca să încapă și cei care au doar un chioșc. De asemenea, cu riscul de a supăra pe unii, va trebui să ținem cont de domiciliul celor care au chioșcuri în Bazar. Nu putem lăsa deoparte pe un sucevean care are chioșc în Bazar, pentru ca alții, din alte județe, să dețină acolo chioșcuri. Bazarul este și o măsură de protecție socială, așa că va trebui să-i protejăm în primul rând pe sucevenii care trăiesc și își întrețin familia din activitățile pe care le prestează aici”, a declarat primarul Ion Lungu.
Astfel, un sucevean va avea prioritate la amplasarea unui chioșc în Bazar, în fața locuitorilor altor județe, cât și în fața locuitorilor altor localități din județul Suceava.
Pe cea de a doua platformă modernizată a Bazarului, care va fi finalizată la începutul lunii septembrie, vor putea fi amplasate 439 de chioșcuri. Pe lângă protecția oferită de acoperiș și paravanele laterale în fața ploii, vântului și zăpezilor, baza betonată, cu o înălțime de peste un metru, va feri chioșcurile de inundațiile care apăreau în Bazar la fiecare ploaie mai puternică.
În plus, odată cu realizarea platformelor betonate, este amenajat și un sistem de canalizare pluvială, precum și cel de preluare al apelor uzate, care vor ajunge într-o instalație de epurare ecologică.

Recomandări

Șoldan anunță investiții noi în modernizarea drumurilor județene și un nou punct de trecere a frontierei cu Ucraina, la Izvoarele Sucevei

Gheorghe Șoldan anunță șase noi investiții majore în modernizarea a trei drumuri județene și construirea sau reabilitarea a patru poduri

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Economia României în oglinda OCDE – catalizatori pentru o nouă etapă de dezvoltare

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Perspective macroeconomice și geo-strategice cu privire la recalibrarea modelului de creștere economică a României în contextul noii normalități