Persoanele persecutate din motive etnice în septembrie 1940-martie 1945 și mutate ori obligate să își schimbe domiciliul în altă localitate vor beneficia de măsuri reparatorii din partea statului indiferent dacă la data strămutării avea domiciliul în România sau pe teritoriile românești ocupate.
Guvernul a adoptat, ieri, o serie de măsuri pentru clarificarea categoriilor de persoane care beneficiază de drepturi în baza Ordonanței 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 1 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice.
Executivul a mai decis astfel ca de aceste drepturi să beneficieze și persoanele strămutate indiferent dacă localitatea în care au fost strămutate sau s-au refugiat se afla sub jursidicție românească sau sub administrația statelor care au ocupat teritoriile românești.
Vor beneficia de măsuri reparatorii, la cerere, și persoanele care se află în una din aceste situații și ale căror cereri anterioare au fost respinse.
Pe lângă indemnizația lunară (de 100 lei pentru fiecare an de strămutare în alte localități) sunt acordate și alte facilități precum asistență medicală și medicamente, în mod gratuit și prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât și pe timpul spitalizărilor, transport urban gratuit cu mijloace de transport în comun, șase călătorii dus-întors gratuite, anual, cu trenul clasa I, un bilet pe an, gratuit, pentru tratament într-o stațiune balneoclimaterică, scutire de plata taxelor de abonament pentru radio și televizor, prioritate la instalarea unui post telefonic și scutire de plata taxei de abonament, acordarea la cerere cu titlu gratuit a unui loc de veci.
Prin persoana strămutată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În aceasta categorie sunt incluse și persoanele care au fost expulzate ori s-au refugiat.