Conducerea Direcției Generale a Finanțelor Publice (DGFP) Suceava a decis suplimentarea ghișeelor la care angajatorii suceveni pot să depună declarația unică 112 pentru contribuțiile sociale. Șeful acestei instituții, Petrică Ropotă, a spus că agenții economici au la dispoziție în sediul DGFP Suceava un număr de 18 ghișee la care pot fi depuse aceste formulare, în condițiile în care numărul minim calculat ca fiind necesar ar fi fost de zece ghișee. „Biroul unic din cadrul DGFP Suceava este deschis în totalitate pentru cei care trebuie să depună declarația unică, astfel încât contribuabilii să nu aștepte foarte mult timp”, a spus Petrică Ropotă. El a adăugat că până în momentul de față declarația 112 a fost depusă de aproximativ 48% dintre cei 10.179 de agenți economici care au obligația să completeze și să depună această declarație pentru contribuțiile aferente lunii ianuarie 2011. Pentru depunerea declarației 112 agenții economici suceveni mai au la dispoziție doar două zile, termenul limită fiind 25 februarie 2011. Noua declarație poate fi depusă atât la sediul DGFP Suceava, cât și prin mijloace electronice de transmitere la distanță, ceea ce presupune obținerea certificatului digital de către cei care au obligația depunerii acestui document. Petrică Ropotă a arătat că până în momentul de față numărul contribuabililor suceveni înrolați în sistemul online este de 805. Șeful DGFP Suceava a mai precizat că angajatorii suceveni pot obține informații suplimentare cu privire la modul de depunere a declarației unice la serviciul de asistență pentru contribuabili din cadrul DGFP Suceava, sau la numărul de telefon 0230-522.435.
Ropotă face un apel la firme să obțină certificatele digitale
Petrică Ropotă a făcut un apel la agenții economici suceveni să demareze procedurile pentru obținerea certificatului digital necesar depunerii online a declarației unice pentru contribuțiile sociale. Declarația unică 112 privind contribuțiile sociale poate fi depusă online, pe portalul e-Romania.ro. Obligația de a depune declarația corectă din punct de vedere legal aparține numai contribuabililor. De precizat că Ministerul Finanțelor Publice pune la dispoziție programele de asistență, dar acestea nu pot conține validări complete conform legii. După depunerea prin internet sau la ghișeu a declarației 112, contribuabilii trebuie să verifice starea acesteia, la adresa de internet www.anaf.mfinante.gov.ro/StareD112. Declarația 112 poate fi descărcată de pe websiteul ANAF, de la adresa www.anaf.ro, de la categoria Asistență Contribuabili/Programe utile.