Măsuri în cazul copiilor legați de pat la SJ Buzău:Șeful Secției Pediatrie și asistentul șef, demiși



Șeful Secției Pediatrie din Spitalul Județean Buzău, Carmencita Matei, și asistentul-șef al secției, Mircica Găzdaru, vor fi destituite din funcții în urma anchetei în cazul copiilor legați de paturi, au anunțat, marți, reprezentanții Consiliului Județean.
Potrivit unui comunicat transmis, marți, de Consiliul Județean Buzău, instituție în subordinea căreia se află spitalul, măsurile și sancțiunile au fost propuse de comisia de disciplină constituită în acest caz și au fost aprobate de către managerul unității medicale.
„Comisia de disciplină constituită pentru anchetarea cazului copiilor legați de paturi la Spitalul Județean Buzău a finalizat cercetarea disciplinară și administrativă. În baza documentelor cuprinse în dosarul de cercetare, măsurile și sancțiunile propuse de comisie și aprobate de managerul spitalului sunt următoarele: medicul șef de secție și asistenta șefă din secția de pediatrie vor fi destituite din funcțiile de conducere deținute. Asistenta medicală și infirmiera de salon vor fi sancționate cu reducerea salariului cu 10% pe o perioadă de două luni”, menționează reprezentanții Consiliului Județean Buzău.
Conform acestora, pe parcursul cercetării disciplinare au fost audiate și au dat note explicative în ședințele comisiei nouă asistente medicale, două îngrijitoare și două infirmiere care au fost de serviciu în 28 ianuarie, atunci când au fost filmați copiii legați cu feșe de zăbrelele paturilor, precum și asistenta șefă, medicul șef de secție și alți doi medici.
„În cazul unor persoane au fost extinse cercetările pentru clarificarea unor aspecte punctuale și a unor neclarități și neconcordanțe în punctele de vedere exprimate inițial de persoanele audiate. Spitalul va emite deciziile corespunzătoare și le va comunica persoanelor sancționate, conform prevederilor legale”, se mai arată în comunicatul Consiliului Județean Buzău.
Mai multe imagini cu copii legați de paturi cu feșe în secția de pediatrie a Spitalului Județean Buzău au fost difuzate, în 28 ianuarie, pe posturile centrale de televiziune, fiind vorba despre copii instituționalizați, cu vârste cuprinse între 2 și 12 ani.
Șeful Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău, Alina Bădulescu, afirma că cei șase copii filmați legați de paturi locuiesc într-o casă de tip familial și au grave afecțiuni neuropsihice, unii fiind diagnosticați cu ADHD, iar alții cu retard mintal. Cei șase minori locuiesc alături de alți 11 copii instituționalizați și au fost internați în spitalul buzoian în urma unor probleme respiratorii.
Alina Bădulescu preciza că micuții erau vizitați zilnic de îngrijitorii care îi supraveghează în casa de tip familial și care le aduceau hrană sau alte lucruri de care aveau nevoie.
Directorul Spitalului Județean Buzău, dr. Marius Anastasiu, a declarat tot timpul de la izbucnirea scandalului că măsura imobilizării a fost luată doar în cazul a doi copii instituționalizați cu probleme psihice severe, în timp ce în imaginile filmate apar cel puțin patru copii legați cu feșe de gratiile paturilor. De altfel, și membrii comisiilor de anchetă constituite în acest caz au fost informați de către conducerea unității medicale tot cu privire la doi copii contenționați.
Președintele Colegiului Medicilor Buzău, Ion Japie, și Nicolae Enache, șeful Secției de Neuropsiahitrie a Spitalului de Neuropsihiatrie pentru copii și adolescenți din Buzău și membru al Colegiului Medicilor, au susținut, imediat după izbucnirea scandalului, că în cazul copiilor legați de paturi a fost aplicată legea, care prevede că pacienții cu probleme severe de sănătate mintală pot fi contenționați pe durata intervențiilor referitoare la stabilirea unui diagnostic sau pe durata administrării tratamentului. Medicul psihiatru Nicolae Enache a susținut că legarea de paturi a copiilor cu probleme de sănătate mintală este în favoarea lor, pentru că își pot face rău.
Reprezentanții Colegiului Medicilor din România precizau, într-un comunicat, că în toate spitalele din Uniunea Europeană contenția este acceptată în cazul pacienților cu tulburări psihice care le pun în pericol integritatea fizică sau viața prin autoagresiune sau accidente, însă cu respectarea unei anumite proceduri.
De asemenea, Colegiul Medicilor menționa că măsura de a-i imobiliza la pat pe pacienți poate fi fizică sau chimică, iar legea permite contenția pacienților, inclusiv minori.
Dosarul penal în cazul copiilor legați de paturi la Spitalul Județean Buzău a fost preluat de procurorii Parchetului Judecătoriei Buzău, care fac cercetări pentru rele tratamente aplicate minorului, purtare abuzivă și punerea în primejdie a unei persoane aflate în neputința de a se îngriji.